Mârlănia la volan!

Distribuie pe:

Sâmbătă, 4 noiembrie 2017. Ora la care, de obicei, trebuie să ajung (o fac de 17 ani!) să dau de mâncare celor 8 cățeluși care mă așteaptă: Mașa, Sura, Negruța, Alba, Azorel, Albu, Fetița, Lord. Ei știu că vin.

În stația pentru taximetre, vizavi de magazinul „Darina", niciun taxi. După o cam îndelungată așteptare, în sfârșit, intră în stație taxiul „Relaxa", cu numărul 31. Urc. Îi spun, politicos, celui de la volan (nu spun „omului de la volan", după cum vedeți!), unde vreau să ajung. Adică, pe o stradă cuprinsă în nomenclatorul străzilor Târgu-Mureșului. Stupoare! Parcă l-a urzicat cineva! Mă privește, dușmănos, apoi mi se adresează tăios: „Nu mă duc!". N-am înțeles prea bine: „Nu mă duc!", sau „Nu vă duc!". Răspuns mânios: „Eu vă duc doar spre centru!". Nu înțeleg, și-l întreb din ce motiv îmi refuză o cursă pe o stradă din Târgu-Mureș? Tăcere! Îi cer, încă o dată, să justifice, măcar printr-un motiv minim, să invoce ceva, să înțeleg de ce refuză să mă ducă, de mine plătit, acolo unde doresc să ajung, pe banii mei. Nicio explicație care să-i motiveze gestul bădăran. Niciun motiv. Nici cea mai mică justificare!

Abia atunci începeam să-mi dau seama ce se întâmplă și să aflu un răspuns. În primele momente ale uluielii, aveam impresia că, văzându-mă îmbrăcat simplu, sărăcăcios, chiar foarte modest, cu hainele cu care muncesc în grădină, insul și-o fi zis: „Uite-l și pe ăsta! Să-l car eu unde vrea el?!". Adică, m-a crezut, acolo, un nimenea-n drum, un terchea-berchea, care vrea să se plimbe cu taxiul lui! Însă, imediat mi-am dat seama că m-am înșelat. Insul, acesta-i impresia mea fermă, știa cine sunt. Deci, mă cunoștea. Ce l-o fi supărat? Că pe mine mă chemă Lazăr Lădariu? Că sunt de 28 de ani redactor-șef al „Cuvântului liber", cel mai citit și mai răspândit ziar pe aceste meleaguri mureșene, chiar în afara județului? Că lui nu-i place - și bănuiți și de ce - ce scriu? Că apăr adevărul și interesul național pe baricada aceasta a unei lupte cotidiene? Că sunt Cetățean de Onoare al Târgu-Mureșului și al altor localități de pe la noi? Că sunt autor al celor 45 de cărți? Că opt ani am fost în Parlamentul României, deputat PUNR? Că sunt membru al Uniunii Scriitorilor din România, cu cele șase premii acordate de filiala mureșeană? Că am fost onorat, de Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, cu cea mai înaltă distincție, pentru cartea de publicistică - „Veghe"? Chiar ce l-a îndârjit pe el să se comporte astfel? Ce a fost, oare, în capul lui? Doar „pleavă și puzderii"? Astfel de inși se comportă și se situează deasupra semenilor lor, iar cei care îl solicită, sunt, pentru el, niște pigmei, acolo!

Iar gândul m-a dus și în altă parte. Insul, și așa, cred, are destui bani, așa că nu mai are nevoie și de banii mei. Chiar, ce a fost în capul unui astfel de Nimenea-n drum?

Întâmplarea face că, la doar un minut, în stația amintită intră tot un taxi de la „Relaxa". La volan un om adevărat, înțelegător, binevoitor, cu acel atât de necesar comportament plecând din acel bun-simț și firesc respect. Un profesionist, cu o purtare total contrastantă, față de cel de dinainte. El știe bine unde trebuie să ajung, deoarece m-a dus de câteva ori. Trebuie să precizez aici, că peste 80% dintre taximetriști, la care aproape zilnic apelez, mă știu, cu unii fiind, ca oameni, în relații de prețuire și de respect reciproc.

Este regretabil că acest ins atâta a înțeles din viața aceasta atât de zbuciumată în valul ei întunecat spre gri. Cum își permite un ins să trateze astfel un intelectual român, care, de 54 de ani, poartă condeiul, de profesionist, în slujba adevărului și a interesului național? Nu există minimă rușine? Nu există minimul respect față de un intelectual care, până la acești 78 de ani, ca parlamentar, ca ziarist, ca român, ca om de cultură, ca scriitor, dar ca om, înainte de toate, am făcut ceva pentru prestigiul acestui municipiu, al acestui județ? Și nu poți să nu te întrebi: ce a făcut el pentru Târgu-Mureș, pentru acest județ? Cum își permite insul să-mi refuze o cursă, de mine, nu de el, plătită, pentru o stradă care face parte din Târgu-Mureș? Îl întreb, deoarece nu eu sunt în serviciul lui, ci el în serviciul meu, ca cetățean, ca solicitant. Prin autorizație și obligație, el se află într-un serviciu public! Să nu fi aflat încă?

Până la cei ai mei 78 de ani, încă așa ceva nu mi s-a întâmplat!

Da, știu că, poate, mai bine era să-l dau Dracului și, să nu prădez spațiul tipografic, atât de prețios, pentru mârlănia de la volan a unui nemernic. Ar fi fost cam prea simplu. Astfel de gesturi, care ne întristează, ne amărăsc puținele clipe ale trecerii, ca secunde de pământ, ce suntem, într-un context uman dușmănos, total nejustificat, nu trebuie iertate. Nu trebuie iertate, deoarece, de sus până jos, iată că un fel de mârlănie, de ostilitate, se extind. Iar piciorul în prag trebuie pus. Până nu-i prea târziu. Aceasta-i doar una dintre consecințele guvernărilor postdecembriste, care, deloc n-au pus preț pe educație, pe o tradiție școlară, lăsând lucrurile să meargă, falimentar, de la sine! Iar urmările directe se văd, îndreptățind acea spusă înțeleaptă a țăranilor mei din Idicel, referitoare la nemernicii care, în 28 de ani, prin guvernări parlamentare, n-au făcut mai nimic, iar lacunele educaționale se văd de la o poștă: „Din coadă de câine nu faci sită de mătase!".

Nu-i așa, cetățene Toth?

Lasă un comentariu