UniFEST la Târgu-Mureș

Distribuie pe:

Sub genericul UniFEST, Organizația Studențească de Medicină Dentară din cadrul UMF Târgu-Mureș organizează, pe parcursul acestei săptămâni, un program de „distracție gratis, nu degeaba".

Manifestarea a debutat luni, 6 noiembrie, cu o conferință de presă, iar marți și miercuri au avut loc cursuri de prevenție orală în școli, donări de sânge, activități sportive și culturale.

Pentru azi sunt prevăzute ateliere de prim ajutor, campionate de fotbal și de tenis, iar mâine vor continua cursurile de prevenție orală în unități de învățământ și vor fi decernate Cupele pentru fotbal și tenis.

Sâmbătă, la ora 10, la Piscina UMF - înot pentru o cauză nobilă, iar la ora 18, la Teatrul Studio, va fi desemnată Miss UniFest. Evenimentul se va încheia cu o petrecere studențească - Closing UniFEST Party Zambara.

UniFEST este cel mai mare festival studențesc din țară, inițiat sub egida Uniunii Studenților din România, în 2001, și se desfășoară, anual, în 17 centre universitare, cu participarea a peste 100.000 de studenți. Tema din acest an este „Un festival ca o călătorie".

Lasă un comentariu