Legea care prevede supravegherea la domiciliu cu brățara electronica a fost adoptată tacit de Senat

Distribuie pe:

Potrivit mediafax.ro, proiectul inițiat de 11 senatori PNL, prin care se propun ca măsuri alternative de executare a pedepselor privative de libertate supravegherea cu brățara electronică, echivalarea zilelor de muncă în folosul comunității și executarea pedepsei în zilele de sâmbătă și duminică, executarea pedepsei în regim mixt de zile de muncă în folosul comunității, combinat cu zile de detenție sâmbătă și duminică, a fost adoptat tacit, marți, de Senat. Termenul de adoptare tacită s-a împlinit la 30 octombrie.

Potrivit actului legislativ, măsura executării la domiciliu a pedepsei prin supraveghere cu brățara electronică se poate aplica doar pentru pedepsele de până la trei ani închisoare, și nu poate înlocui măsura privativă de libertate pentru recidiviști și cei condamnați pentru infracțiuni cu violență sau profitând de starea de neputință fizică sau psihică a victimei, infracțiuni de corupție.

Executarea pedepsei în zilele de sâmbătă și duminică îi vizează doar pe cei condamnați la închisoare de până la patru ani și sunt exceptate aceleași persoane ca la supraveghere cu brățara electronică. Această măsură, se poate realiza în regim deschis de detenție, doar în centre de detenție special înființate în acest scop.

Echivalarea muncii în folosul comunității se realizează prin raportul de două zile de muncă la o zi de detenție. Munca se va presta la unitatea desemnată de judecător în regim de 8 ore pe zi, indiferent de intervalul orar.

Potrivit aceleiași surse, în expunerea de motive, se precizează: ,,Pentru aplicarea reglementării este necesar ca statul român să procedeze la redimensionarea sistemului de probațiune, astfel încât acesta să ajungă la 5.000 de inspectori de probațiune și la implicarea comunităților locale în asigurarea condițiilor pentru executarea măsurilor alternative".

Proiectul va intra în dezbaterea Camerei Deputaților, for decizional în acest caz.

Lasă un comentariu