Târnăveni - în preajma MARII UNIRI de la 1 DECEMBRIE 1918!

În toamna anului 1918, Partidul Național Român a luat „în mână" frâiele destinului națiunii române, majoritare în Transilvania. „Declarația privind dreptul de autodeterminare a românilor din Transilvania", conceput de către Comitetul Executiv al P.N.R., la 12 octombrie 1918, în casa orădeanului Aurel Lazăr, de către „eminența cenușie" a partidului, Vasile Goldiș, a fost prezentată șase zile mai târziu Parlamentului de la Budapesta, prin vocea lui Vaida Voievod. Acesta era, practic, o declarație de independență a națiunii române împilate din Transilvania.

Pentru a lărgi forul de conducere al națiunii, și pentru a-l face mai reprezentativ, ia ființă, la 30/31 octombrie 1918, Consiliul Național Român Central (C.N.R.C.). Acest organism își propunea preluarea conducerii teritoriilor locuite de români din Imperiul Austro-ungar, aflat în agonie. Deoarece hotelul „Jagerhorn" („Cornul vânătorilor") din Budapesta, ca loc de constituire, nu era prea indicat, Consiliul și-a mutat sediul, începând din 2 noiembrie, la Arad, în casa lui Ștefan Cicio-Pop, ales președinte încă de la constituire. Conform unei strategii de organizare bine stabilite, acest „guvern provizoriu al națiunii noastre", recunoscut și sprijinit de națiunea românească din Ardeal, cât și de ierarhii celor două biserici românești surori (ortodoxă și greco-catalică), și-a creat în teritoriu noile organe politico-administrative și de siguranță, formate din consiliile naționale locale și gărzile naționale românești locale. Constituirea acestor noi organe ale puterii s-a făcut pe întreg teritoriul Transilvaniei, foarte rapid, și într-o mare însuflețire românească, populația simțind tot mai mult că se apropie Ziua cea Mare.

La Târnăveni, Consiliul Național Român s-a înființat la 1 noiembrie 1918, avându-l ca președinte pe preotul protopop greco-catolic Laurențiu Pascu, ca vicepreședinte pe directorul Băncii „Albina" Ioan Radeș, iar ca secretar pe avocatul Zaharia Boilă. Acesta din urmă va lăsa importante pagini de memorialistică referitoare la acele zile, în lucrarea intitulată „Zile Mari". Sub îndrumarea și, uneori, sub supravegherea C.N.R. din Târnăveni, aproape în fiecare sat și comună din apropiere s-au înființat consilii naționale locale și gărzi civile, pentru menținerea ordinii. La 6 noiembrie 1918 a fost ratificată conducerea C.N.R. din Târnăveni, într-o adunare ce a avut loc în sala mare a agenției băncii „Albina", actualul sediu al Poliției municipiului. Pe același sediu al băncii, la 13 noiembrie 1918, s-a arborat pentru prima dată în localitate drapelul românesc, sub ochii a sute de oameni care au aplaudat frenetic evenimentul. La 13 noiembrie 1918, a avut loc în localitate, Adunarea consiliilor naționale românești din localitățile limitrofe, prilej ce a adunat nu numai delegații satelor, ci chiar o mare mulțime care a venit pentru „a întări", prin prezență, izbânda ce se prefigura (adunarea a avut loc în Piața Primăriei, astăzi parc). Pe lângă C.N.R. din Târnăveni s-a format și o gardă națională, compusă din 40 de membri, în majoritate foști militari, avându-l în frunte pe Emil Tătar, protopopul greco-catolic de mai târziu, inițiatorul (în 1937) a construcției actualei biserici ortodoxe „Sfânta Treime" din Târnăveni (catedrala, cum spun acum localnicii).

Din Garda națională târnăveneană făceau parte: Maior Alexandru, Cernea Petru, Popa Dumitru, Boilă Dănilă, Alexandru Costea, Dăbău Ioan, Țili Andrei, Țompi Angheluș, Ioan Gligor, Trifu Cosma, Petru Naftăilă, Popa Zaharia, Țincuș Martin, Vasile Grecu, Cotea Vasile, Popa Naftailă, Ioan Hanc, Ioan Nistor, Ioan Popa, Nicolae Corbureanu, Francisc Buhazi, Petru Izdrailă, Țompi Alexandru, Petre Gligor, Farcaș Andrei, Alexandru Roman, Emil Cândea, Costea Dănilă, Rusu Ioan, Stoica Ioan, Ioan Popa, Popa Ioan, Morar Vasile, Suciu Gherasim, Ciuchină Zaharia, Vasile Ghimbuțan, Teodor Nistor, Alexandru Petru, Popa Aurel, Alexandru Coman.

Ca urmare a eșuării tratativelor din 13-14 noiembrie 1918, de la Arad, dintre guvernul maghiar, reprezentat de Jaszi Oskar și conducerea Consiliul Național Român Central, cât și a fixării la Belgrad, de către puterile aliate, a unei granițe arbitrare între Ungaria și Transilvania, ce lăsa sub suveranitatea Budapestei importante orașe și regiuni istorice românești, s-a hotărât convocarea pe 1 Decembrie, a unei mari Adunări naționale a românilor din Transilvania și Ungaria, care să-și hotărască singuri soarta. Ca loc de desfășurare s-a ales Alba-Iulia, oraș ce avea puternice rezonanțe istorice, dar și emoționale, în conștiința neamului românesc. Aici, în vechiul Apullum, a fost sediul guvernatorului Daciei și locul cantonării Legiunii a XIII-a „Gemina", și tot aici, la 1 noiembrie 1599, a intrat triumfal Mihai Viteazul, pentru ca apoi, să realizeze prima unire politică a celor trei provincii istorice românești, ideal ce va călăuzi zeci de următoare generații de români, de o parte și de alta a Carpaților. Vechiul oraș de pe Mureș mai păstra în memoria obidiților Transilvaniei martiriul lui Horea, Cloșca și Crișan, iar temnițele sale încă mai purtau glasul „Crăișorului munților", de la 1848, Avram Iancu.

Deși au avut la dispoziție mai puțin de două săptămâni pentru organizare, vestea Marii Adunări de la Alba-Iulia, de la 1 Decembrie 1918, s-a împrăștiat „ca fulgerul" printre „poporenii" români (și nu numai printre ei), astfel încât în ziua aleasă, rezoluția citită de Vasile Goldiș, care hotăra, printre altele, unirea fără condiții a Transilvaniei cu România, a găsit un entuziast ecou, atât în fața celor 1228 de delegați aleși oficial, cât , mai ales, în fața celor peste 100.000 de participanți, veniți din toate colțurile Transilvaniei.

Printre aceștia au fost, desigur, și mulți târnăveneni, care au mers cu și fără „mandat", la Alba-Iulia, în acea Sfântă zi de 1 Decembrie 1918: Romul Boilă (1881-1946), avocat, delegat titular din partea Cercului electoral Târnăveni, ales în urma adunării din 26 noiembrie 1918. Acesta va deveni ulterior în guvernul provizoriu- Consiliul Dirigent, unul din cei 15 membri, (practic, ministru) repartizându-i-se „Resortul comunicațiilor, lucrări publice, poștă, telegraf și alimentație publică"; Ioan Radeș (1876-1952), funcționar și apoi director la Banca „Albina", „delegat titular", ales de același cerc electoral târnăvenean; Marțian Căluțiu (1883-1940), avocat, locotenent, reprezentând Garda Națională română din comitatul Târnava Mică, ales la Târnăveni, în cadrul ședinței C.N.R. din comitat, din ziua de 27 noiembrie 1918.; Laurențiu Pascu (1867-1920), protopop greco-catolic, „delegat de drept" din partea Protopopiatului Târnăveni; Ana Coman (1889-1952), casnică, „delegat titular al Reuniunii femeilor române din comitatul Târnava Mică", aleasă ca urmare a Adunării generale ținute la 27 noiembrie 1918; Leontina Costea (1891-1952), președintă a femeilor din Boziaș (pe atunci sat din apropierea Târnăveniului, azi, cartier al acestuia), aleasă ca „delegat" la aceeași reuniune la care a fost aleasă și Ana Coman; Ana Boilă (1896-1972), casnică, alesă ca „delegat titular" asemeni delegatelor anterioare, și idem Eugenia Sabău (1875-1960), casnică din Boziaș.

P.S. Subsemnatul, propun ca pe clădirea fostului sediu al Băncii „Albina", actualul sediu al Poliției municipiului Târnăveni, acolo unde la 13 noiembrie 1918 s-a arborat prima dată Steagul Tricolor Românesc, să se monteze o placă de marmură cu semnalarea locului și datei acestui eveniment, foarte important din viața urbei. Referitor la propunerea mea, ar fi binevenită implicarea conducerii localității, care ar putea lua chiar inițiativa realizării practice a acesteia. Ar fi un gest de reală cinstire a înaintașilor, mai ales că la anul vom sărbători CENTENARUL Unirii. Gestul ar fi infinit mai potrivit decât propunerea nerealistă, chiar aiuristică, de a se ridica la Târnăveni, un Monument al Aluminiului (!!), așa cum își propune cineva din conducerea orașului.

Lasă un comentariu