Opt medalii la Naționale pentru popicarele echipei „Electromureș Romgaz" Târgu-Mureș

Distribuie pe:

Formația feminină de popice Electromureș Romgaz Târgu-Mureș a obținut o medalie de aur, două de argint și cinci de bronz în cadrul finalelor individuale ale Campionatului Național al senioarelor, disputate sâmbătă și duminică pe arena clujeană Gheorgheni. Mureșencele au urcat pe podium la toate cele patru probe ale competiției, individual clasic, sprint, tandem și tandem mixt la care au participat cele mai bune popicare din România. Șapte din cele 11 sportive ale antrenorilor Orosz Istvan și Seres Jozsef cu care s-a prezentat la start lotul mureșean au reușit să obțină medalii. În prima zi a competiției, întrecerea probei de individual clasic a revenit sportivei Baciu Doina Victorița de la Electromureș Romgaz cu 608 p.d. fiind însoțită pe podium de colega ei Duka Tilda, care a realizat 605 p.d.. În proba de sprint s-au obținut două medalii de bronz, prin sportivele Baciu Doina Victorița și Gyeresi Anna. La proba de dublu primele două locuri au fost ocupate de sportivele echipei Conpet Petrolul Ploiești, pe locul trei clasându-se tandemurile mureșene Baciu Doina-Bornert Alexandrina, Ciobanu Maria-Gal Beatrix Timea. Mult așteptata probă de tandem mixt a adus în ultima fază a competiției primii opt sportivi din probele individuale. Titlul a fost câștigat de tandemul Luminița Dogaru (Conpet Petrolul Ploiești) - Ioan Figlea (CFR Cluj), urmată de Gyeresi Anna (Electromureș Romgaz) - Ioan Cercel (CFR Iași). Pe treapta a treia a podiumului a mai urcat și Ban Iulia Adela (Electromureș Romgaz) - Merza Robert (CFR Cluj). La masculin, sportivul Boer Laszlo a reușit să cucerească o medalie de bronz la proba individual clasic, cu un valoros rezultat de 633 p.d.

Lasă un comentariu