Miron Cristea – director al ziarului Telegraful Român

Elie Miron Cristea este una dintre acele făpturi rare care își încep viața în cumpăna dreaptă, pentru ca, cu timpul să devină din ce în ce mai clare și apoi să ajungă la acea armonie pentru care Dumnezeu sau natura l-a predestinat de la început, spune cel dintâi biograf al lui Elie Cristea, Ioan Rusu Abrudeanu. Elie Cristea aparține categoriei oamenilor înzestrați cu spirit de observație, dragoste de muncă și de neam, plini de încredere în forțele proprii. Vioi, modest, cult și înțelept, fără viclenie, blajin, activ și productiv, neobosit și calm în discuțiune, perfect sănătos, spirit critic și cercetător - iată cheia ființei sale, a victoriei sale, din clipa în care a intrat în arena activității publice. Câmpul său de activitate a fost Biserica ortodoxă a neamului și în apărarea multiplelor ei interese naționale și-a dat sufletul, toată munca. Iată câteva cuvinte din portretul realizat lui Elie Cristea de Ioan Rusu Abrudeanu.

La 1 ianuarie 1898, Elie Cristea a fost numit director al ziarului Telegraful Român de la Sibiu, ziar care era organul de presă al Mitropoliei Ortodoxe a Ardealului. Vreme de trei ani, cât a stat Elie Cristea în fruntea Telegrafului Român, multe îndemnuri a semănat și multe răsunătoare campanii a dus pentru apărarea Bisericii și

a neamului, pentru „plivirea buruienilor ce inundau ici-colea sufletul românesc". Elie Cristea prelua așadar, în 1898, conducerea unui periodic prestigios, ai cărui făurari au fost episcopul Șaguna și Aaron Florian. Cristea nu venea în această funcție dintr-o zonă albă. Încă din perioada studiilor universitare de la Budapesta s-a dovedit a fi unul dintre cei mai activi colaboratori ai ziarului, dovedindu-și nu numai talentul de gazetar, ci și spiritul său treaz la toate marile probleme ale neamului din care făcea parte. Toate articolele sale, trimise atât Telegrafului Român, cât și altor gazete, se distingeau prin judecațile și aprecierile clare și ferme, prin spiritul de observație deosebit de ascuțit, prin combativitatea curajoasă, mai ales atunci când era vorba despre problemele referitoare la românii transilvăneni sau la Biserica Ortodoxă Română, în special cea din Transilvania. Aria preocupărilor ziaristice ale lui Miron Cristea este una destul de variată. Multe probleme l-au preocupat, iar el prin condeiul de ziarist încearcă să le dea o rezolvare. Este împotriva acelor acțiuni de deznaționalizare a românilor,acțiuni despre care spune că vor fi sortite eșecului, dacă și românii vor ști, bineînțeles, să opună un zid de rezistență și apărare. De asemenea, Miron Cristea scrie în ajutorul preoților, pentru întregirea veniturilor preoțesti și scrie apoi împotriva celor răi și corupți pentru ca aceștia să fie demascați. Elogiază în paginile ziarului personalitățile puternice ale unor oameni de primă mărime, cum ar fi mitropolitul Andrei Șaguna, mitropolitul Miron Romanul, mitropolitul Ioan Mețianu, Lascăr Catargiu și mulți alții, l-a preocupat în mod special problema școlilor, face referiri la situația gimnaziului din Brașov, la problema emigrărilor (în special a emigrării țăranilor noștri în America), evocă pe țăranul român, vorbește despre conferințele învățătorești. Referitor la o problemă extrem de importantă, aceea a catehizării tineretului, Miron Cristea spunea: „mai ales, datori suntem să facem aceasta, când avem înaintea noastră junimea care studiază la școlile străine, de creșterea religioasă a acesteia avem mai ales datorința să ne îngrijim''.

Iată așadar, și în perioada 1898-1900, timp în care Miron Cristea a fost director al Telegrafului Român de la Sibiu, viitorul patriarh și-a pus capacitatea de muncă în slujba propășirii Bisericii Ortodoxe Române și a neamului românesc, s-a remarcat prin condeiul său de ziarist ca un animator permanent al vieții spirituale, un îndrumător clarvăzător al intelectualității române din satele și orașele Transilvaniei. Viața Patriarhului Miron Cristea e un imn al iubirii de neam. Elie Miron Cristea rămâne în continuare să trăiască mai departe ca un simbol, să strălucească în zările de viitor ale neamului, ca un exemplu și un îndreptar.

Lasă un comentariu