REZOLUȚIA DE LA ALBA-IULIA ȘI STATUL ROMÂN (V)

Modul cum a abordat și procedat Republica Democratică Moldovenească (Basarabia) legat de actul unirii cu Regatul României, prin faptul că Sfatul Țării a votat rezoluția de unire condiționată cu Regatul României în data de 27 martie 1918(9 aprilie 1918) și ulterior, prin rezoluția din data de 27 noiembrie 1918, revine asupra rezoluției din 27 martie 1918, prin anularea condițiilor ce se doreau impuse Regatului României și declară unirea necondiționată a Basarabiei cu Regatul României, ar fi trebuit să fie o lecție, ce trebuia în mod obligatoriu, să fie însușită, de către intelectualii unioniști din Ardeal, Banat, Crișana, Sătmar și Maramureș, pentru că, aceștia, au conceput, redactat și prezentat, românilor, care au participat la Adunarea Națională de la Alba Iulia, precum și lumii întregi, Rezoluția din data de 1 Decembrie 1918.

Numai, Bucovina, a înțeles - încă de la început - , în cel mai corect mod, să respecte în totalitate principiile autodeterminării, Congresul general al Bucovinei de la Cernăuți din ziua de 15 noiembrie 1918, hotărând numai ,,unirea necondiționată și pentru vecie a Bucovinei în vechile ei hotare până la Ceremuș, Colaciu și Nistru cu Regatul României."

Organele reprezentative și responsabile ale statului român, Suveranul și Guvernul, au răspuns, în singurul mod posibil, admisibil și bine întemeiat, prin substanța dreptului internațional.

Se ia act, de cele trei hotărâri și decretează, ca singur în drept și autorizat să o facă, unirea acestor provincii cu Regatul României.

În cazul, unirii Transilvaniei, Banatului, Crișanei, Sătmarului și Maramureșului cu Regatul României, care, în cazul de față, ne interesează în mod deosebit, datorită subiectului prezentei intervenții, s-a emis decretul-lege nr.3.631 care a fost dat în București, la 11 decembrie 1918, în care, după ce se precizează că: ,,Asupra raportului președintelui consiliului Nostru de miniștri sub Nr. 2.171 din 1918, luând act de hotărârea unanimă a Adunării Naționale din Alba-Iulia, am decretat și decretăm:

Art. I. Ținuturile cuprinse în hotărârea Adunării Naționale din Alba-Iulia de la 18 Noiembrie/1 Decembrie 1918 sunt și rămân de-a pururea unite cu Regatul României.

Art.II. Președintele consiliului Nostru de miniștri este însărcinat cu aducerea la îndeplinire a decretului-lege de față.

Semnează: Ferdinand și Președintele consiliului de miniștri și ministru de externe, Ion I.C.Brătianu."

Date fiind cele prezentate referitor la unirea din anul 1918 , cu Regatul Românie, a teritoriilor cu populație majoritară românească și în mod special și mai în detaliu, cea a unirii Ardealului, Banatului, Crișanei, Sătmarului și Maramureșului, cu acesta - deoarece numai această unire este miezul și motivul celei de față scrieri - , sunt de pus în discuție, dar sub o formă deosebit de concentrată, mai multe aspecte ale problemei, precum sunt de făcut și niște precizări în completare.

Evenimentul crucial, urmare căruia statul român a plecat pe drumul împlinirii idealului de veacuri, care era cuprinderea în propriile hotare și a teritoriilor, care la începutul secolului al XX-lea, aparțineau de Austro-Ungaria, dar erau locuite în principal de români, care era poporul dominant atât după vechimea existenței cât și după numărul covârșitor al populației acestuia, a fost ieșirea din starea de neutralitate și intrarea în data de 27 august 1916 în Primul Război Mondial, alături de Puterile Aliate. Acest gest politic de enormă responsabilitate, a avut loc, numai după prealabile, numeroase și în final fructuoase tratative - conduse de eminentul prim-ministru al Regatului României Ion I.C.Brătianu - , cu Puterile Aliate, care au constituit blocul politico-militar, denumit Antanta.

(Va urma)

Lasă un comentariu