REZOLUȚIA DE LA ALBA IULIA ȘI STATUL ROMÂN (VI)

Este de amintit, în primul rând, Acordul ,,Sazanov-Diamandi" din data de 18 septembrie/1 octombrie 1915, prin care Rusia în schimbul neutralității prietenoase a Regatului României, se angajează să recunoască, dreptul acestuia, de a-și anexa, ,,atunci când va considera oportun" regiunile monarhiei austro-ungare cu populație covârșitor românească.

Prin acest acord, se recunoaște pentru prima dată, Regatului României, dreptul asupra provinciilor cu populație covârșitor românească, de sub stăpânirea austro-ungară și se afirmă totodată, un principiu de drept. Nu putem să nu remarcăm, că această recunoaștere, a avut și o deosebită valoare morală.

Acest prim acord, a fost urmat de numeroase contacte și tratative ale Regatului României cu Puterile Aliate, prin care se urmărea ca angajamentului suprem - intrarea în război alături de Puterile Aliate - să i se răspundă, de către Puterile Aliate, prin garanții politice și militare.

A urmat, concretizarea acestora, în cele două înțelegeri, materializate prin tratatul politic și prin convenția militară.

Tratatul politic, prin care statul român devenea Putere beligerantă în contra Puterilor Centrale, încheiat în data de 4/17 august 1916, de Ion I. C. Brătianu, ca șef al guvernului român cu reprezentanții Rusiei (Poklevschi), Franței (Saint-Aulaire), Angliei (Barklay) și Italiei (Fasciott) garanta integritatea teritorială a Regatului României în toată întinderea frontierelor sale la data respectivă și se recunoștea statului român dreptul de a anexa teritoriile Austro-Ungariei, ale căror limite erau trasate prin tratat. Teritoriile respective cuprindeau: Bucovina până la Prut, Ardealul și Banatul în întregime, iar Crișana până la o linie care se întindea aproximativ de la vărsarea Mureșului în Tisa, în fața Seghedinului, până la vărsarea Someșului în Tisa, trecând cam la 6 km est de Debrețin; apoi continua în Maramureș de-a lungul liniei despărțitoare dintre Tisa și Vișeu. Linia astfel trasată cuprindea și o servitute militară în fața Belgradului - interdicția de a ridica fortificații și a ține trupe - afară de cele de poliție în această zonă. Prin articolul 5, părțile contractante se angajau să nu încheie pace separată sau generală decât în unire și în același timp, iar în articolul 6 se asigurau Regatului României aceleași drepturi ca și aliaților săi pentru tot ce privește preliminariile tratativelor de pace, precum și discuțiile chestiunilor care vor fi supuse deciziei Conferinței de pace Convenția militară, încheiată - ca o consecință directă a Tratatului politic - în data de 4/17 august 1916, semnată de Ion I. C. Brătianu pentru Regatul României și de atașații militari, Colonel F. M. Desprès (pentru Franța), Locotenent-colonel C. B. Thompson (pentru Anglia), locotenent-colonel L.G. Ferigo (pentru Italia) și colonel A. Tatarinov (pentru Rusia), cuprindea printre altele o serie de obligații pe care trebuiau să le îndeplinească aliații.

(va urma)

Lasă un comentariu