Pământul este principala noastră bogăție - Vânzându-l străinilor, odată cu el ne vindem și țara

Distribuie pe:

În timp ce țara este captivă în gâlceava zgomotoasă permanentă a guvernării cu propriii cetățeni din diversele categorii sociale, cărora li s-a promis o viață mai bună iar realitatea este, din păcate, tot mai sumbră, nu mai există parcă nicio preocupare pentru problemele cu adevărat importante privitoare, de pildă, la conservarea și protejarea resurselor naționale, a celor care ne-au mai rămas. Adică, după decenii de politici haotice și de vânzare a României pe bucăți, într-un entuziasm politic iresponsabil, îmbuibați și furați de peisaj, cei din fruntea țării nu văd ansamblul interesului național de propriile interese oneroase și pricini mărunte. Astfel, în socotelile lor ne aflăm cu toții pe post de cobai în aventuri exploratorii naționale: experimentăm marea revoluție fiscală, pe cea a proiectelor legislative pripite, aflate pe rol, menite a modifica fundamental domeniul justiției, asistăm la asaltul și tentativa de a pune justiția cu botul pe labe, stăm spectatori la marea liberare din penitenciare, la repolitizarea școlilor și a spitalelor, iar grandioasa guvernare PSD-ALDE, și pe alocuri UDMR, în doar câteva luni a reușit performanța de a ridica inflația pe cele mai înalte culmi, îndatorând concomitent România cu peste 10 miliarde de euro, într-un climat de harababură totală…

În acest timp, vocea conștiinței naționale, Academia Română, își exprimă îngrijorarea profundă față de nesiguranța și dezordinea care se manifestă de peste două decenii în domeniul proprietății funciare din România. Una dintre cele mai importante instituții, care reunește elitele intelectualității și ale oamenilor de știință din țara noastră, este preocupată și atenționează asupra amplificării volumului tranzacțiilor de pe piața funciară românească, în contextul în care prețurile practicate în țara noastră sunt mult mai reduse decât prețurile europene, făcând astfel foarte atractive terenurile agricole pentru capitalul străin, reprezentat atât de persoane fizice cât și de persoane juridice, inclusiv fonduri de investiții.

Academicienii apreciază că funcționarea fără nicio constrângere a pieței funciare este defavorabilă fermierilor români. Totodată, în ultimul deceniu s-au înregistrat situații repetate de criză pe piețele agricole internaționale, manifestate prin creșteri excesive ale prețurilor agricole, iar posibilitatea reapariției acestor fenomene generează temeri privind securitatea alimentară a populației din România, prin crearea unor dezechilibre pe piața internă, cu atât mai periculoase în situația în care terenurile agricole cele mai fertile ale țării pot ajunge în proprietatea unor entități cu interese economice diferite de cele ale statului român.

Academia Română consideră că terenurile agricole reprezintă una dintre cele mai importante resurse naturale ale României și gestionarea lor responsabilă reprezintă o garanție pentru securitatea alimentară a generațiilor care vor urma. Așa cum arăta marele agronom Gheorghe Ionescu-Șișești, „pământul este bogăția principală a României.

Dar… nu este o comoară nesecată, un bun inalterabil. Avem datoria să-l păstrăm și să-l îngrijim, ca să rămână mereu izvorul de viață și mijlocul de existență al poporului român".

Iată, așadar, o problemă cu adevărat importantă care trebuie să ne preocupe în acest marasm existențial al României prezente.

 

Lasă un comentariu