REZOLUȚIA DE LA ALBA-IULIA ȘI STATUL ROMÂN (VII)

Distribuie pe:

Ca o consecință firească și de drept,a tratatului politic și a convenției militare, este de reliefat:

- Regatul României a început tratative cu Puterile Aliate, pentru alipirea teritoriilor locuite de români, cu câțiva ani înaintea rezoluției Sfatului Țării a Basarabiei din 27 martie/9 aprilie 1918 de la Chișinău, a hotărârii Congresului general al Bucovinei din 15/28 noiembrie 1918 de la Cernăuți și a hotărârii Adunării Naționale din 18noiembrie/1 decembrie 1918 de la Alba Iulia;

- drepturile Regatului României asupra provinciilor câștigate nu puteau fi modificate prin nicio hotărâre a populației;

- din punct de vedere strict al dreptului internațional, Regatul României nu era dator să răspundă la hotărârile provinciilor unite cu acesta. În cazul Transilvaniei, Banatului, Crișanei, Sătmarului, Maramureșului și a Bucovinei, drepturile României, erau garantate de Tratatul politic dintre România și cele patru puteri aliate, tratat prin care România a dobândit și statutul de Putere beligerantă;

- aceste drepturi au fost date și în situația în care Adunările de la Alba-Iulia și Cernăuți nu s-ar fi ținut deloc, deoarece, aceste drepturi existau deja, înaintea și înafara, Adunărilor;

- prin decretul-lege nr.3.631 din 11 decembrie 1918 și decretul-lege nr.3.744 din 18 decembrie 1918, Regatul României, ia act și-și oficializează acceptul, numai a unirii necondiționate - a ținuturilor cuprinse în hotărârea Adunării Naționale din Alba-Iulia de la 18 Noiembrie/1 Decembrie 1918 și respectiv, a Bucovinei, în vechile ei hotare până la Ceremuș, Colancin și Nistru, cuprinse în hotărârea Congresului general al Bucovinei din 18/28 noiembrie de la Cernăuți - cu Regatul României;

- decretele la care am făcut mai sus referire, trebuie considerate numai ca acte de politețe, motivate prin considerente de ordin moral și nu de drept;

- orice câștig teritorial pe care un stat îl are în defavoarea altui stat, în urma unui război, nu devine efectiv, decât numai după ce Puterile semnatare ale tratatului de pace au sancționat, câștigul teritorial prin semnăturile lor;

- în situația în care, prin încălcarea uzanțelor internaționale, Conferința de pace nu ar fi luat hotărâri, în conformitate cu tratatele încheiate antebellum de Regatul României cu cele patru Puteri Aliate și Asociate, atât hotărârea Adunării Naționale de la Alba-Iulia cât și hotărârea Congresului general al Bucovinei de la Cernăuți, cât și decretele-lege date de Regatul României, în legătură cu aceste hotărâri, nu ar fi avut nicio valoare de drept.

Cele mai sus arătate, având ca suport susținător, numai principii și reglementări de drept internațional și documente generate de organele abilitate ale unui stat cu suveranitate deplină, care era în acele timpuri Regatul României, nu ne poate duce decât la cinstita, fireasca și de drept concluzie, că Adunarea Națională de la Alba Iulia, prin cele conținute de rezoluția acesteia, nu au putut, nici impune, nici influența, cu nimic viața de stat a României, viață a cărei evoluție post-belum, a fost stabilită înaintea intrării României în război și de ulterioara Conferință de pace.

Aplicând principiile și reglementările de drept internațional, respectiv, principiul autodeterminării, care face parte din cadrul acestuia, Adunarea Națională de la Alba Iulia, nu a avut puterea de drept, autoritatea și responsabilitatea, de a emana o rezoluție cu hotărâri de genul celor de la punctele II-IX, implicit de a nu promite privilegii nimănui,

Adunarea Națională de la Alba Iulia, a avut numai dreptul legitim de a cere desprinderea din statul numit Austro-Ungaria și alipirea la statul numit Regatul României.

 

Lasă un comentariu