Poezie, muzică, pictură, la Reghin

Distribuie pe:

Primăria și Consiliul Local Reghin, Direcția Județeană pentru Cultură Mureș, Biblioteca Municipală „Petru Maior" Reghin au organizat joi, 16 noiembrie 2017, de la ora 17.00, la sala de activități a bibliotecii municipale reghinene un eveniment cultural extrem de interesant și de atractiv, intitulat sugestiv SEARA TACLALELOR NOASTRE…, al cărui program s-a desfășurat sub semnul poeziei, muzicii, picturii și al culorii.

Evenimentul cultural a cuprins vernisajul expoziției de pictură Din tainele culorilor, a artistului plastic Florina Breazu de la Chișinău, prezentarea fiind făcută de Nicolae Băciuț; lansarea cărții și a CD-ului audio La taclale cu Dumnezeu, autor Nicolae Băciuț, făuritor de carte valoroasă și ctitor de cultură românească autentică; recital de muzică folk susținut de Angela Kiss Marieșiu; recital de poezie din lirica lui Grigore Vieru și a altor poeți celebri, susținut de Nicolae Băciuț; gazda evenimentului fiind doamna Sorina Bloj, directorul Bibliotecii Municipale „Petru Maior" Reghin.

A fost un eveniment cultural încântător, de mare ținută, de înalt profesionalism, o memorabilă întâlnire cu cartea, cu prietenii cărții, cu pictura, cu muzica, cu versurile pline de farmec și originalitate, care alină și mângâie sufletele ostenite și dornice de frumos. Această manifestare culturală desfășurată sub spectrul emoției sufletești și a unei intense și vibrante trăiri românești, a reprezentat un moment de bucurie pentru cei care au luat parte și au gustat și savurat frumusețile care le-au fost împărtășite prin cele prezentate. Evenimentul a fost o reușită, o împlinire deplină a gândului ardeleanului dus până la capăt, cum spune poetul. A fost un act cultural deosebit, prin care toți cei prezenți au avut doar de câștigat prin farmecul poeziei, candoarea muzicii și culoarea picturii.

Lasă un comentariu