Este pentru prima dată când Piața Mare Medievală a Sibiului… (II)

În acest context vă oferim doar câteva secvențe ale unui posibil film-documentar, cu proiecție cinematografică pe ecranul nevăzut al minților bolnave de ură ale eternilor dușmani ai neamului românesc.

1. În 1912, pe vremea când Ungaria continua să stăpânească Transilvania, se împlineau 100 de ani de la nașterea lui George Barițiu, dascălul românilor ardeleni vreme de șase decenii. Îndemnați de fruntașii Asociațiunii ASTRA, românii sibieni au încercat să ridice, ca și acum și în același parc, un bust în memoria marelui cărturar. Toate bune și frumoase numai că primarul sas de atunci îi obligă să îl așeze cât mai după gard posibil. Și acolo a rămas până după 1 Decembrie 1918, când a fost adus în locul și pe soclul meritat. Un alt trist episod avea să se petreacă și la Târgu-Mureș, chiar în primele zile de după cedarea Ardealului de nord Ungariei horthyste: salvarea de la distrugere a statuii lui Avram Iancu și transportarea ei pe ascuns în Câmpenii Văii Arieșului;

2. Demersurile oficiale ale românilor sibieni și sătenilor mărgineni pentru o statuie sau un bust, care să-l reprezinte meritoriu și plăcut ochilor și sufletului pe Avram Iancu, datează din vremuri mult mai îndepărtate decât acel emblematic 1 Decembrie 1918, marcând înfăptuirea Marii Uniri de la Alba Iulia. Dovadă că un astfel de bust, însă din fier forjat și neoțelit, împodobea galeria exponatelor vechiul Muzeu de Etnografie Românească ASTRA. Cel care a dăinuit numai până în anul 1950, atunci când comuniștii sovietici, în cârdășie cu foștii ilegaliști din țară (majoritatea dintre ei, evrei maghiarizați), au desființat tot ce au vrut, inclusiv seculara Asociațiune Transilvană;

3. Încă de pe vremea când 12 ani la rând primar al Sibiului a fost profesorul de fizică Iohannis Werner Klaus, adică actualul președinte al României, s-a aprobat ca un mic părculeț să poarte numele croatului Peteofi Șandor. Ori acesta ajunsese în Sibiul Revoluției de la 1848, și peste tot în Ardeal, nu în calitate de poet maghiar ci de călău al românilor, indiferent de starea lor materială, religioasă și familială, neoamenii lui omorând sau schingiuind de la bătrâni până la tineri, de la copiii din leagăne și până la pruncii din pântecele mamelor. În urma lor satele românești rămâneau pustii, iar casele, gospodăriile și holdele de grâne arse. Ei nu iertau pe niciun român, homvezii-spadasini fiind mai tot timpul beți. El însuși își va afla sfârșitul prin tăierea capului, de către un cazac țaris rus, undeva pe câmpia Târnavei Mari, între actualul oraș Cristur Secuiesc și comuna Albești de Sighișoara. Acolo unde românii fraieri de buni și iertători din născare i-au lăsat pe unguri și pe secui să-i ridice un monument și să amenajeze o casă memorială și un muzeu. Iar amintirea lui Avram Iancu nu își află locul meritat în Sibiul tinereții sale revoluționare și al unui ultim popas înainte de a muri, trist ca o mănăstire părăsită, la 10 septembrie 1872!;

4. În vara acestui an, într-un miez de noapte, pe când sibienii dormeau legănați de vise, în parcul de peste drum de Teatrul Național „Radu Stanca" și de trei mari complexe hoteliere (deci în plină zonă centrală), apare ca din senin un soclu, iar pe el bustul aurit al unui oarecare Beretan Mikloș (1887-1968), compozitor, bariton și regizor de operă. O obrăznicie și o sfidare care avea să se repete și în centrul istoric al Alba-Iuliei. Referitor la primul caz, nici până astăzi opinia publică sibiană nu a aflat dacă amintitul demers cultural stradal avea sau nu toate aprobările de rigoare. Iar dacă le-au avut, atunci se pune fireasca întrebare: cine și cu drept au dat acele aprobări! Așa se explică de ce se fac că nici nu aud și că nici nu văd, atât primărița municipiului, Astrid Fodor, cât și ceilalți doi adjuncți ai săi: Bokor Corina și Răzvan Pop, ultimul fiind, vreme de patru ani, „culturnicul" întregului județ Sibiu. Dar și cel care a pus cele dintâi piedici în calea lungului și anevoiosului demers al unei firești aprobări a amplasării bustului lui Avram Iancu pe aleea vechilor cărturari români și revoluționari pașoptiști ardeleni din Parcul ASTRA. În zadar să mai spunem că necazurile vin spre românii sibieni și ai întregii țări încă din vremea când fruntașul udemerist Kelemen Hunor era la Ministerul Culturii și Patrimoniului Național, având-o ca ministru-secretar de stat pe Hegheduș Csilla;

5. Așadar, vedeți cum se înlănțuiesc relele acestei țări! Iar dacă astfel de nereguli se petrec în reședința unui județ precum Sibiul (unde populația românească are o pondere de peste 90 la sută), atunci închipuiți-vă cam ce se întâmplă cu bieții români-martiri din Covasna, Harghita și Mureș, județe și localități în care secuii și ungurii majoritari sunt sfătuiți de căpeteniile lor șovine să facă abstracție până și de scrierea și vorbirea bilingvă!! Excluzând totalmente vorbirea și scrierea românească;

6. E aproape sigur că odată intrați în Anul Festiv al Centenarului Marii Unirii, trei reședințe de județ din Transilvania: Cluj-Napoca, Sibiu și Alba Iulia vor fi declarate de Parlamentul și Guvernul României „Orașe ale Unirii".

 

Lasă un comentariu