Înțelepciunea era un lucru scump

O admirabilă stăpânire de sine, care se traduce în temperanță și simplitate a comportării, caracterizează intelectualismul personalității socratice. A îndeplinit în două rânduri funcția de magistrat, dar nu a râvnit la onoruri, nici la bogății. Refuzând a face parte din categoria celor care se consacră treburilor publice, arată și rațiunea acestui refuz: „În ce fel crezi tu - îi spune Socrate lui Xenofon - că aș putea fi mai util treburilor publice; ocupându-mă eu însumi sau consacrându-mi efortul în a face un cât mai mare număr de oameni să se ocupe de ele?" A iubit dreptatea mai mult decât viața și nu a înțeles, ca demagogii, că în această materie pot fi făcute concesii de dragul popularității. Atunci când adunarea poporului era pe punctul de a condamna pe nedrept 10 generali, Socrate a fost singurul dintre judecători, care s-a opus sentinței, votând în favoarea legalității și umanității. Aceeași tărie de caracter a dovedit-o rezistând celor 30 de tirani care-i cereau o sentință nedreaptă. „Această teribilă putere a celor 30 nu m-a putut sili să comit o nedreptate, și rezistența mea ar fi fost fără îndoială pedepsită cu moartea dacă acest guvernământ nu ar fi fost înlăturat în curând." Pentru Socrate o viață bună nu înseamnă îmbuibare, lux și trândăvie. Mantia de purpură, stofele argintii și aurii nu sunt bune decât pentru actorii care joacă într-o piesă de teatru, dar cu totul inutile pentru fericirea vieții. Plimbându-se în agora, marea piață a Atenei, privește cu ironie tarabele încărcate cu tot felul de mărfuri care stârnesc admirația și poftele cumpărătorilor: „Ce de lucruri de care eu nu am nevoie!".

Sursa: Din istoria doctrinelor morale

Lasă un comentariu