Iranul este o țară superbă, care merită să fie văzută, apreciată și cunoscută, să se scrie despre ea, despre oamenii, obiceiurile și stilul lor de viață. Mulți cititori ai scrisului „Tunelul timpului" cu generozitate publicat în cotidianul mureșean „Cuvântul liber", mi-au cerut detalii despre Iran și ce mai e pe acolo... viața de zi cu zi a iranienilor. Mă bucură interesul despre vechea Persie, Iranul de azi este atât de mare, cu atât mai mult cu cât am trăit și muncit, o mai lungă perioadă de timp, pe acele meleaguri, pentru România. Pentru mine, Iranul, în speță Shirazul, situat în mijlocul unui imens deșert, a fost o experiență profesională și culturală, care cu siguranță m-a îmbogățit sufletește ca oaspete, locuitor, lucrător, și specialist român în această țară. Pentru un european, oricare ar fi el, Shirazul a oprit timpul în loc, când vine vorba de păstrarea autenticității artei orientale din vechea Persie. Atât în lumea islamică medievală, cât și în lumea de azi, Shirazul a fost și este una dintre cele mai importante așezări ale Orientului, pe care o descoperi încetul cu încetul, mai ales dacă lucrezi cu oamenii locului, pentru ei și interesele țării lor.
Iranul vremurilor pe care le-am cunoscut atât de bine, era o țară în plină dezvoltare economică. Investițiile străine atrăgeau fondurile internaționale, ca una dintre cele mai influente trăsături ale dezvoltării economice a țării, și câștiga multe realizări în acest mod. Statul român a avut capacitatea de a gestiona și implementa planuri minunate cu țări din Orientul Mijlociu, în scopul propriilor interese economice, de o mai mică sau foarte mare amploare, pentru propria sa dezvoltare. România dispunea de licențe internaționale diferite în domeniul producției și distribuției de produse la modul standardelor internaționale în nordul și sudul Iranului, Asia, Africa și SUA.
Combinatul SODA-ASH este doar unul dintre multiplele colaborări economice reciproc avantajoase cu Iranul, unul dintre produsele fabricate din calcar, var și sare, materii prime aflate din abundență pe teritoriul Iranului, necesar acestei țări, pentru a satisface cererea de pe piața internă și de a spori eficacitatea industriei prelucrătoare, dar și prin exportul acestuia în întregul Orient Mijlociu. Procedeul care stă la baza acestui proiect este celebrul proces tehnologic Solvay, bine cunoscut în România la Uzina de Sodă Ocna Mureș și la Govora-Rm. Vâlcea, experiență bogată care a stat la concepția și realizarea acestei fabrici pe platforma Fertilizer Factory Soda-Ash plent, și nu în ultimul rând exeriența obținerii dioxidului de carbon pentru fabricarea sodei (în premieră mondială) în cuptoare cilindrice verticale, pentru arderea calcarului cu gaz metan la Târnăveni, eliminându-se cocsul inexistent în Iran. Primul pas în realizarea acestei investiții a avut loc în Nord-Vestul Iranului, la doar 40 de km de Shiraz și foarte aproape de celebrul muzeu Persepolis și de imensul lac de sare din Uromieh.
Și iată, cum viața nu stă pe loc, programul tehnic înaintează, se vorbește pe baza experienței Uzinei de Sodă de pe platforma Fertilizer Factory Shiraz - Iran, integral construită de România în Firoozabad-Shiraz, se realizează unul dintre cele mai mari proiecte industriale în provincia Fars, construit pe 280 de hectare de teren. Proiectul a finalizat faza de inițiere a amplasamentului și s-a realizat instalarea și montarea utilajelor. În prima fază se va produce o cantitate de 300,000 M. T. Sodă, capacitate care va crește cu aproximativ 1,000,000 M.T., colosal! - în timp ce industria sodei românești, carbidul și alte produse chmice de valoare și-au dat obștescul sfârșit!
România, specialiștii români care au lucrat la proiectele uzinei Soda-Ash, construirea și darea în folosință a acesteia la parametri proiectați pot fi mândri de realizările lor, experiența, modernizarea, progresul și dezvoltarea industriei chimice iraniene, la originea marelui proiect în Firoozabad-Shiraz. Soda calcinată cunoscută și sub numele de carbonat de sodiu (Na2CO3) este folosită în mod obișnuit în industria sticlei, cosmeticelor, detergenților și țesăturilor în întregul Orient Mijlociu, esențial în țara covoarelor persane caracteristică a artei și culturii persane. România nu mai are nevoie de sodă? Ba da, are, dar o vom importa din Iran? Așa după cum importăm carbidul din Argentina spre lauda conducătorilor post decembriști, a „patriotismului" și lăudăroșeniei lor!!!
- va urma -
