Erudiția lui Vadim i-a permis să „zburde" la înălțime în lumea informațiilor, în calitatea sa de teolog, ziarist și om de cultură, suprinzând nuanțe de interpretare din cele mai subtile chiar dacă uneori, pentru niște personaje cu „obrazul gros", a folosit un limbaj pamfletar pur și simplu bulversant. Înțelegând foarte bine tertipurile prin care românii sunt manipulați, Vadim a fost necruțător în folosirea sabiei cuvântului în Presă, a spus lucrurilor pe nume, a căutat dreptatea și adevărul cu o implicare emoțională cum nu s-a mai văzut la un alt politician de astăzi, a renunțat la erezie pentru învățătura dreptei-credințe (ortodoxe) și s-a manifestat deschis ca mădular al Bisericii lui Hristos. A fost milostiv și cu oamenii și cu animalele.
Eventualele sale excese, inerente unui om implicat până în măduva oaselor în dezbaterea temelor politice de mare actualitate, au adus într-o oarecare măsură deservicii cauzei pentru care lupta, dar în niciun caz nu pot fi definitorii pentru o personalitate vulcanic-covârșitoare. O parte însemnată dintre români, de altfel, i-au dat girul încrederii la cele 5 candidaturi la Președinție, așa încât la alegerile din 2000 era pe punctul să câștige finala cu Iliescu, dacă nu s-ar fi inflamat presa occidentală de faptul că este patriot (numindu-l „bineînțeles" extremist, xenofob, antisemit) și U.E. nu ar fi amenințat România cu suspendarea negocierilor de aderare! Așa a fost Vadim „ajutat" să piardă, după ce presa autohtonă a făcut mare tam-tam pentru metafora lui că va conduce țara cu mitraliera (ca să lichideze puzderia de devalizatori naționali), iar Iliescu să vină la conducere cu „mitraliera"... limbajului de lemn cu care ne-a și vândut! Cu toate acestea, românii patrioți nu l-au uitat pe Vadim și, în 2008, l-au votat ca europarlamentar, iar în politica națională a reușit să ajungă până la demnitatea de a-l seconda pe al doilea om în Stat (a fost vicepreșdinte al Senatului).
