De când a început postul Crăciunului, tot mai multe persoane se îndreaptă spre scaunul de spovedanie. Ceea ce e un lucru bun. Una dintre cele mai jenante și delicate situații, întâlnite de duhovnici în posturi, este aceea în care unii își încep mărturisirea cam așa: „Părinte, eu păcate nu am. Nu am furat, nu am dat în cap la nimeni..." Am trăit și eu astfel de întâmplări și, din învățătura acestora, vă împărtășesc și dumneavoastră, cu ferma convingere că unora le va fi de folos.
- Eu n-am nevoie de Mântuirea lui Iisus, n-am nevoie de Dumnezeu de vreme ce mă știu fără păcat, îmi zicea odată un prieten, care ducea într-adevăr o viață potolită și nefăcând rău la nimeni.
Eu i-am zis:
- Numai Domnul Hristos este fără de păcat. Noi ceilalți toți avem o sumedenie de păcate.
- Oricum, eu nu mă simt păcătos.
- Bine! Eu te voi întreba și vei vedea că și tu ai păcate.
Prietenul consimți.
- Nu te-ai mâniat niciodată?
- Ei, cine nu-i mânios niciodată în viața lui?
- N-ai ocărât niciodată, n-ai înjurat, n-ai blestemat, sau n-ai bârfit?
- Cinstit vorbind, trebuie să mărturisesc că am cam făcut și din acestea…
- De câte ori nu ți-ai călcat cuvântul? De câte ori ai mințit? De câte ori ai invidiat pe altul?
- Nu-mi este în obicei, dar desigur că am făcut și din acestea câteodată.
- Dar pe cei nevoiași i-ai ajutat?
- Asta am făut-o, mai rar, e drept, dar am făcut-o.
- Dar mândrie, clevetire, vorbă deșartă?
- Mai rar, dar și acestea am făcut.
- De îmbătat, niciodată?
- Ba da, dar numai de câteva ori. (numai bărbatul, că femeia nu se îmbată!Așa știu eu!)
- Jurământul nu ți l-ai călcat niciodată?
- De vreo trei ori nu l-am îndeplinit.
- La restaurant te duci?
- Destul de des.
- Dar la Biserică?
- Foarte rar. La un botez, la câte-o cununie sau înmormântare.
- Păi vezi, dragul meu, toate acestea ce sunt altceva decât păcate urâte!
Prietenul tăcea, tulburat. Atunci am adăugat:
- Ce? Crezi că dacă n-ai omorât vreun om, n-ai stricat casa cuiva și n-ai furat, este de-ajuns ca să te crezi om fără de păcat? Și încă ceva: sunt sigur că în străfundul conștiinței tale sunt câteva păcate și mai grele decât cele pe care mi le-ai spus.
- Cine ți-a spus? zise el.
- Cine? Siguranța păcătoșeniei noastre. Cine dintre noi este fără de păcat?
- Nimeni!
- Știu de ce te credeai fără de păcat: pentru că nu ți-ai pus întrebările de adineauri sau, dacă ți le-ai pus, te-ai ferit să răspunzi.
- Așa este! Ai dreptate, murmură el, pe gânduri.
Deodată am simțit peste mâna mea o mână caldă. Când ne-am privit, am văzut în ochii prietenului meu, dorința iertării.
De-acuma era salvat, de vreme ce nu se mai credea fără de păcat.
