Festivalul Universității de Arte, profesionist pe toate palierele!

Distribuie pe:

De la deschiderea lui, cu lansările de cărți la care mă voi referi pe larg săptămâna viitoare, continuând cu workshop-urile de ținută… mondială ale Adrianei Ausch, remarcabilă profesoară de muzică din Boston, originară din Târgu-Mureș, arhitectă, renumită cântăreață (de folk, în tinerețe, s-a remarcat ulterior cântând absolut toate genurile și, ceea ce e remarcabil, acompaniindu-se singură la pian), la ale cărei workshop-uri am fost onorată să particip dinlăuntru, lucrând cu corpul pe dificilele exerciții Dalcroze Eurithmics, până la spectacolele „Tragedia omului" și „Zbor deasupra unui cuib de cuci", Festivalul Universității, pe care eu însămi am absolvit-o, a fost de un profesionalism neașteptat. Am fost impresionată de workshop-uri fiindcă le-am perceput altfel, participând direct la atelierele de lucru.

Între premisele educației Dalcroze, teoria urmează practicii. Cei care execută pașii la comanda muzicii descoperă, nu li se spune. Profesoara care predă această tehnică în America pune pe tablă solfegiul după ce studenții rezolvă exercițiul. S-a lucrat pe muzică de Grieg - „Peer Gynt", și audio și la pian, cu momente de la tristețe la spiritual, solemnitate, demnitate și înălțare. Jaques Dalcroze a fost un profesor elvețian de compoziție și teorie muzicală (a murit în 1950), fiind fascinat și lucrând pe ideea de conectare și mișcare, dar cu îmbinarea tuturor artelor, după Wagner și Appia, punând accent pe experimentarea retorică și descoperirea corpului, relaționarea dintre practicanți în timpul improvizației ca unealtă de învățat și pe solfegiu. Mișcarea și vocalul, ca și improvizația structurată, se întrepătrund cu plastica animată!

Am folosit panglici, bețișoare, am pictat, am construit povești împreună și am lucrat foarte bine, așa au considerat cei care au văzut, pe o tehnică foarte grea din punct de vedere fizic, accesibilă doar celor care au o condiție fizică foarte bună, coregrafilor, balerinilor și studenților bine antrenați la… sport. Doamna Ausch ne-a cucerit și ne-a impresionat pe toți, fiind în unanimitate de acord că ceea ce am învățat de la ea depășește tot ce am învățat noi în facultate la capitolul practic! Ținuta predării a fost de nivel internațional, ca și a execuției dumisale.

La capitolul spectacole, „Tragedia omului", de Madach Imre, văzută pentru prima dată de mine în limba română (am văzut mai multe variante, doar în maghiară), a fost cea mai bună, dat fiind elemental șocant al rezolvării ideii de păcat originar, decorul fiind o cruce mare înroșită de sânge, studenții de la UNATC București fiind mânjiți cu var alb, cu aspect de cadavru, înfruptându-se din coasta lui Lucifer, ca vampirii. Aici, aspectul răului predomină, ideea pe care am studiat-o, mulți ani, în mai multe religii, fiind că neascultarea a dus întreaga omenire la moarte, și nu actul sexual, idee care creează o mare confuzie. Dumnezeu le-a spus oamenilor: „Creșteți și vă înmulțiți!", deci nu a interzis actul fizic. Motivul de la care a plecat autorul era celebrul verset din Biblie, din Geneză, unde Dumnezeu le-a poruncit lui Adam și Eva să nu se atingă de pomul cunoștinței binelui și răului, căci negreșit vor muri. Neascultarea a dus la moarte și, în filosofia acestei montări, după ce au devenit victimele diavolului, Adam și Eva s-au reîncarnat, succesiv, în nenumărate generații, degeaba, făcând aceleași greșeli.

Spectacolul, regizat de Diana Mititelu ne-a dus, la început, cu gândul la montările sângeroase ale lui Purcărete, mai apoi cele pline de orgii ale lui Frunză, dar ideea predominantă fiind că răul va domina în balansul yin și yang până când Dumnezeu va redeveni suveran, așa cum a promis, după cum l-au văzut oamenii pe Iisus înviat, ca să răscumpere omenirea de la pieire, singura posibilitate de a accesa viața veșnică.

În ceea ce privește „Zbor deasupra unui cuib de cuci", actrița și regizoarea Daniela Vitcu a reușit, de asemenea, o mare performanță. Cu aspect de eroină greacă din tragediile antice precum piesele jucate în festivalul orașului în care trăiește, Constanța, este o adevărată apariție, dar și spectacolul ei, cu catedra de actorie a cărei decană este, a fost pe măsura felului în care arată. Reluând tema din spectacolul lui Marius Oltean montat aici, și la Cluj, a cărui studentă este la Regie, reușește să își depășească profesorul. Este cea mai bună montare de până acum, ca și „Tragedia omului", văzută tot în Festivalul Studio. Fiindcă am lucrat cu domnul Kovacs Levente, pot spune că am studiat bine acest text, dar montarea o depășește cu mult pe a Ancăi Bradu, făcută demult, ca și înțelegerea mult mai profundă a textului. Deci, absolut tot ce am văzut depășește chiar ce am făcut eu însămi în facultate. Voi reveni cu o privire și mai amplă după închiderea Festivalului.

Lasă un comentariu