Manuscrisul de jad - Când mintea e limpede și, mai ales, dreaptă

Ce spune scriitorul și arhitectul timișorean Kós Károly, într-un articol publicat în 4 septembrie 1911?

„Aș vrea să povestesc poporului meu maghiar ardelean despre zilele de la Blaj".

Așa începe articolul, cu referire la Serbările jubiliare ale Astrei care au avut loc la Blaj în anul 1911. Contrariat că presa vremii nu a consemnat în date veridice evenimentul, Kos Károly își dovedește calitatea martorului obiectiv: „Am văzut acea sărbătoare și știu că ea a fost victoria românilor ardeleni asupra noastră. Aș vorbi poporului meu despre dușmanii noștri, dar nu i-aș sudui și nu aș subaprecia munca lor. Pentru că am văzut la Blaj adunându-se 6.000 de domni și doamne din națiunea românească, laolaltă cu prelați, învățători, moșieri, avocați și deputați, predicatori și «dascăli» săraci, meșteșugari, negustori și oameni de rând, o întreagă societate."

Kós Károly relatează despre voința și entuziasmul care au însoțit Serbările Astra de la Blaj din 1911, simțindu-i pe cei prezenți ca fiind acolo pentru a prelua idealul național și a duce mai departe, spre ceilați, „noi gânduri naționale", în timp ce „ungurii" din Ardeal trăiesc o stare de oboseală, iar opinia publică din Ungaria nu le ia în considerare soarta.

Percepând desfășurarea Serbărilor Astrei ca pe o lecție de învățătură, Kós Károly, la rându-i, trage câteva învățături: „Am văzut o adunare națională enormă. (…) Asta este prima din învățături. Am văzut acolo o armată. O armată națională. (…) Asta este a doua învățătură. Am văzut devotamentul cu care oamenii acolo adunați se îmbibau cu învățăturile conducătorilor…și am avut impresia că am asistat la unul din cele mai mari evenimente politice al ultimilor ani, aceasta a fost cea mai periculoasă instigare națională. Asta este a treia învățătură. (…) Marele nostru ziarist răposat, Gusztáv Beksics, care era gata să lupte pentru idealurile națiunii noastre maghiare până la ultima suflare, a prezis odinioară - și nu a fost chiar atât de demult - că, la vremea când românii ardeleni se vor consolida din punct de vedere cultural, financiar și social, în același moment se va pune chestiunea existenței Ardealului maghiar.

Azi, după desfășurarea adunării Astrei, știm - doar dacă nu ne acoperim ochii și nu ne astupăm urechile - că societatea românească din Ardeal este gata formată din punct de vedere financiar, social, ba chiar și cultural. Această societate își cunoaște forța, obiectivele, această societate este disciplinată, fanatică și idealistă. Această societate este o națiune. Această societate românească este un dușman atât de natural pentru noi, că nu o vom putea câștiga de partea noastră, nici cu vorba bună, nici cu forța. Tot ceea ce statul si societatea [maghiară] dedică acestui scop este o totală risipă de muncă și efort. Românul ardelean nu va fi niciodată ungur de bunăvoie. Nu are nevoie nici de învățarea limbii maghiare - noi maghiarii ardeleni avem nevoie mult mai mare de-a vorbi limba română. Ei preferă să-și învețe copii franceza și germana. Dar nici conceptul statal maghiar nu va mai entuziasma românii noștri, după ce a luat naștere, în vecinătatea noastră imediată, o Românie liberă, națională, una care se dezvoltă cu pași uriași. Situația noastră azi este așa: însărăcita și obosita societate maghiară din Transilvania, care și-a pierdut speranța, este nevoită să se retragă pas cu pas, în mod continuu, în toate aspectele în fața românilor care avansează în rânduri unite, sub o unică conducere conștientă. Ne prevedem soarta și nu ne putem aștepta la vreo minune. Noi înșine suntem slabi și nu ne vin în ajutor, nici societatea, nici administrația statului Ungariei Mari."

Articolul scriitorului și arhitectului maghiar se încheie cu următoarele cuvinte: „Dacă aș fi preot maghiar, duminica viitoare eu aș vorbi în jurul următorului text din Scriptură: «Inima îmi bate cu tărie, puterea mă părăsește și lumina ochilor mei nu mai este cu mine. Prietenii și cunoscuții mei se depărtează de rana mea, iar rudele mele stau deoparte». (Psalmi 38: 11-12) Cu respect patriotic: Károly Kós (1911)"

 

Lasă un comentariu