„CUVIOSUL STELIAN, UN SFÂNT PENTRU COPII"

Distribuie pe:

Cu binecuvântarea IPS Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, sub acest titlu s-a desfășurat în duminica a treizecea după Rusalii, 26 noiembrie 2017, ziua de po-menire a Cuviosului Stelian Paflagonul - ocrotitorul copiilor, o deosebită activitate catehetică în cadrul Sf. Liturghii, oficiată de către Pr. Florin Parasca, inspector responsabil cu, cateheza în cadrul Arhiepiscopiei noastre.

A fost o zi minunată, o zi pe care am dedicat-o copiilor noștri, și tuturor celor care poartă numele Sf. Cuv. Stelian, purtându-i pe toți în rugăciunile noastre, sădindu-le în suflet prin cuvântul de învățătură susținut de părintele inspector Florin, căruia îi mulțumim din suflet.

Sărbătoarea aceasta a fost întregită și de faptul că răspunsurile la Sf. Liturghie au fost date alături de credincioșii noștri de tinerii din Liga Tinerilor Creștini Ortodocși din Tg.-Mureș sub conducerea doamnei preotese Simona Elvira Florea, cărora de asemenea le mulțumim din suflet.

Frumusețea zilei a fost desăvârșită și de sufletele tuturor copilașilor prezenți la Sf. Liturghie într-o cumințenie aproape îngerească, apropiindu-se de Sf. Potir pentru a primi Trupul și sângele Mântuitorului Iisus Hristos, pe lângă persoanele mature peste 40

de copilași, atât cei care fac parte din grupul nostru de cateheză cât și toți ceilalți prezenți. Le mulțumim și lor, dar și părinților, asigurându-i că vor fi mereu prezenți în rugăciunile noastre, conștienți fiind, așa cum menționa părintele inspector în cuvântul de învățătură, că ei sunt viitorul unui societăți românești sănătoase dar și al unei Biserici dreptmăritoare vie.

După terminarea Sf. Liturghii un moment emoționant a fost și acela în care parohia noastră și-a arătat dragostea și aprecierea pentru cei doi tineri - LATEȘ OVIDIU ALEXANDRU, de la Școala Generală din Cristești și RACOȚI STELIAN, de la Colegiul Național „Alexandru Papiu Ilarian", care s-au remarcat în anul școlar 2016/2017 prin rezultate deosebite la învățătură, terminând anul școlar cu media 10. Atât pentru ei dar și pentru ceilalți copii a fost un imbold de a fi mereu cu privirea înainte, de aș desăvârși studiile dar și o provocare de a ținti spre ceea ce eu am numit „ELEV CREȘTIN DE NOTA 10 ". Îi felicităm și îi binecuvântăm pentru a ajunge la această țintă.

Mulțumim tuturor celor care au făcut posibilă această întâlnire: Consiliului Județean Mureș, familiilor Pop Teodor, Teveși Levente, Brutăria Indagra Nicoară SRL, Tipografia Ansid Mureș, dar și voluntarilor noștri.

Nu ne rămâne decât să mulțumim Bunului Dumnezeu, Cuviosului Stelian pentru această zi frumoasă pe care am petrecut-o împreună în primul rând cu cei mici, cei tineri, fiind o zi a tinerilor pentru tineri. AMIN!

Lasă un comentariu