ROMÂNIA - ȚARA PARCURILOR DE VÂNĂTOARE TIP FERMĂ? (II)

Odată cu trecerea anilor am putea garanta fondul de vânătoare, vitalitatea centrelor agroturistice, producția de arbuști fructiferi, ciuperci sau plante medicinale, apicultura montană prin introducerea unor noi și mai eficiente tehnologii. Toate acestea sunt posibile ținând cont de un aspect important: fără sau cu cât mai puțini investitori străini! Să fim proprii noștri stăpâni, urmând interesele economice naționale. Să fim sătui - cel puțin în această arie a economiei - de „maratoniștii" de 5 ani (ex.: Nokia, Parisot) ca pe lângă zer să ne mai rămână și din smântână.

Prin ideea de mai sus s-ar putea revoluționa zootehnia din România: animalele sălbatice - printr-un interes economic național - ar putea fi „domesticizate", ținându-le totuși în continuare în aria lor de viețuire de până acum, dar natalitatea - reproducerea lor - ar putea fi dirijată de om, prin niște metode antropice specifice, folosind în acest scop cele 6.000.000 ha de păduri cu cele 4.006.000 ha de teren de altă categorie.

Adăpostirea, îngrijirea, supravegherea sănătății - creșterii lor și nu în ultimul rând sacrificarea, respectiv valorificarea lor ca „produs finit" (trofeele, blănurile, pielea, carnea) ar fi asemănător cu cei din lumea domesticilor cu deosebirea, că pe lângă aspectul strict prozaic industrial și comercial, totul ar primi în plus și un aspect turistic, agroturistic, prin care economia noastră națională ar putea trăi o îmbunătățire incontestabilă, neconstatate încă până acum, în era noastră postdecembristă.

Cum se pot înfăptui toate acestea? Deocamdată doar pas cu pas, prin modificări de legi și cu acțiuni guvernamentale, care să fie derulate în același timp și care să cuprindă toată țara, toate cele 40 județe, 57 municipii, 203 orașe, 2688 comune, 13.121 sate, asociații de producători și crescători, respectiv ocoluri silvice.

La calcularea sustenabilității acestei afaceri naționale trebuie să ținem minte: aceasta este singura noastră șansă (pentru a evita și colonizarea țării) prin care am putea crea - beneficiind de înzestrarea naturii - o economie națională care nu există nicăieri altundeva în Europa. Nu există concurență care să ne împiedice, nu ofensăm interesele europene, avem destule suprafețe agricole pentru producerea de furaje - nici nu ne gândim să le importăm - și nu ducem lipsă nici de forță de muncă. Consider că acest segment al economiei este unul prin care bugetul național s-ar putea relansa, scăpând de povara plății ajutoarelor de șomaj și social, ba chiar schimbând beneficiarii acestora în plătitori de contribuții. Astfel, fondul de pensii și sistemul social s-ar îmbunătăți considerabil.

Ar trebui susținute, fără întrerupere, transportul aerian și modernizarea infrastructurii aferente, precum și sistemul hotelier. Până când afacerea noastră ar începe să prindă formă, am putea monitoriza hotelurile care pot fi modernizate cu fonduri mai puține, iar dacă am decide în favoarea noilor construcții, ar trebui să ținem cont de planul de dezvoltare, care să fie mai adecvat acestei naturi generoase. Arborii tăiați în vederea realizării unor drumuri forestiere, locuri de hrănire, adăposturi, centre veterinare, centre de reproducție - să fie considerați ca fiind o necesitate de dezvoltare forestieră-turistică, împăcându-ne cu gândul că aceștia pot fi replantați cu ajutorul fondurilor europene. Ne-ar trebui gard electric și monitorizare video, care sunt destul de scumpe, acestea fiind necesare în primul rând în cazul animalelor periculoase pentru populație, și nu în ultimul rând pentru prevenirea braconajului. Produsele agricole și cele de carne nu ar fi nevoie să se încadreze strict în normele cerute pe piața europeană, doar să se cunoască consumatorul potențial și exigențele acestuia. Am ajunge la un compromis și cu militanții privind protecția animalelor, deoarece pentru rase și exemplare reprezentative s-ar putea crea rezervații, așa cum există și astăzi, dar mai extinse, locuri unde studenții, cercetătorii sau simplii turiști pot vedea și monitoriza aceste animale. Doar animalele sălbatice domesticizate destinate sacrificării și vânzării ar fi hrănite, reproduse din punct de vedere economic, ca cele cu adevărat domestice.

Ar putea, oare, susține toată această afacere agricultura noastră demnă de milă? Deocamdată mai greu, cu ajutorul parcului actual de utilaje, dar lucrul va fi posibil în reînnoirea treptată a acestuia, din fondurile europene. Economia existentă ar putea coexista cu acest sistem independent și ar putea susține, în continuare, pe maratoniștii lui mai sus prezentați. Această acțiune națională nu ar deranja și ar aduce sume importante la buget. (Apropo: pentru vânarea unui singur urs la Zetea HR în 1993 turistul străin a plătit 10.000 USD. Nu credem că suma ar putea fi mai mică nici astăzi.)

La fel pentru crearea unor ecosisteme profesionale avem profesori universitari, experți, atât sub aspect teoretic, cât și în planul practicii pe teren. De exemplu, doar la Universitatea „Lucian Blaga" din Sibiu, Facultatea de Științe Agricole, Industria Alimentară și Protecția Mediului îl avem pe dr. Robert Blaj, profesor de ecologie, și dr. Dorin Blezu, profesor de statistică - doi foarte buni dintre mulții specialiști existenți.

Revenind la agricultură, mai exact la capacitatea de exploatare a acesteia, putem aminti că dacă necesarul de hrană a unei singure persoane este de 540 kg cereale, 64 kg floarea soarelui, 127 kg sfeclă de zahăr, 114 kg cartofi, 115 kg legume și zarzavaturi, 83 kg carne, 197litri de lapte, 270 ouă pe an, atunci pentru cei 19 milioane de locuitori ai României - să calculeze oricine - ar fi necesar un total de 6.700.000 ha de teren agricol pentru asigurarea hranei populației pe un an, din totalul de 12.840.000 ha, de care dispunem la ora actuală. Am putea avea toate aceste cantități de hrană fără niciun import, fără binecuvântarea vestului prin sistemul lui de supermarketuri. Dar realitatea tristă se cunoaște.

În concluzie, recolta restului de 6.140.000 ha ar putea furniza hrana anuală, proaspătă sau prelucrată pentru animalele sălbatice „domesticizate" de pe cele 10 milioane hectare destinate acestui interes national.

Deci dispunem de condiții geografice, precum și de cei mai buni specialiști din domeniu, și nu în ultimul rând de forță de muncă neexploatată.

De ce altceva mai avem nevoie pentru ca lumea să ne admire? Doar de atitudine guvernamentală, respectiv prezidențială.

Lasă un comentariu