Dorin Florea, primarul municipiului Târgu-Mureș: Finalul de an este marcat de „manipulare, golănii și interese mărunte"!

Distribuie pe:

Primarul municipiului Târgu-Mureș, dr. Dorin Florea, a anunțat ieri, în cadrul unei conferințe de presă, că s-a adresat, în scris, conducerii Ministerului Educației și Cercetării Naționale, președinților celor două Camere ale Parlamentului și președinților comisiilor de specialitate de la Senat și Camera Deputaților, în legătură cu recentul demers al UDMR, vizând înființarea prin lege a Liceului Teologic Romano-Catolic din Târgu-Mureș. Dorin Florea a contrazis, în context, opinia exprimată recent de un fost ministru, în cadrul unei dezbateri publice, conform căreia „reprezentanții minorităților știu cel mai bine ce au nevoie", opinând că, dimpotrivă, atâta timp cât au ocupat posturi în cele mai înalte structuri ale statului, acești reprezentanți s-au preocupat de rezolvarea problemelor personale, nu ale maghiarilor de rând, incitând, manipulând și încurajând segregarea pe criterii etnice a copiilor. „Un adevărat reprezentant al maghiarilor ar trebui să cunoască și adevăratele probleme ale românilor. Tot scandalul «Unirea» se datorează tocmai unui reprezentant al maghiarilor, iar cel ce a greșit a fost un inspector școlar care, de dragul funcției, n-a respectat legea".

Dorin Florea și-a argumentat intervenția la autoritățile centrale prin dorința „de a nu lăsa ca lucrurile să evolueze într-o direcție periculoasă", astfel încât să furnizeze „materie primă" pentru scandaluri ulterioare.

Concret, primarul a punctat că: 1. nimeni nu contestă înființarea acestei școli; 2. dorește un răspuns clar și neechivoc la întrebarea: ce se întâmplă cu secția română a Liceului „Unirea" și cu celelalte clădiri ce aparțin școlii? - aspect despre care nu se face vorbire în proiectul de lege depus la Parlament; 3. ce se întâmplă cu cheltuielile aferente, în situația în care bisericile refuză să mai prelungească contractele de închiriere cu municipalitatea? „Este o jalnică manipulare, ce nu va duce la nimic bun", a conchis Dorin Florea.

În altă ordine de idei, primarul a făcut cunoscut faptul că a adus la cunoștința prim-ministrului și liderilor partidelor de la guvernare starea de derută în care se află administrațiile județene și municipale, dat fiind blocajul proiectelor cu caracter regional, amânate la nesfârșit sau total ignorate, atât în ce privește infrastructura cât și serviciile publice. Se impune - este de părere primarul municipiului - abordarea, cu prioritate și responsabilitate, a zonelor periurbane - acolo unde sunt și cele mai mari blocaje, „fardate", din păcate, cu… pudra superficialității și ipocriziei unor dezbateri, seminarii și simpozioane fantasmagorice, privind accesarea de fonduri europene.

O întâlnire, la Târgu-Mureș, cu primarii și președinții de consilii județene ar fi oportună, consideră Dorin Florea, pentru abordarea, conștientizarea și informarea corectă a factorilor de decizie privind problemele grave cu care se confruntă administrațiile publice, la acest sfârșit de an, dominat, potrivit edilului târgumureșean, de „manipulare, debandadă, golănii și interese mărunte; pe acest fond, ești chemat, bezmetic și tâmp, să serbezi marele Centenar?!".

 

Lasă un comentariu