Conform datelor centralizate de Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție (ANPDCA), la finele primului semestru al acestui an, numărul total al copiilor români cu părinți plecați la muncă în străinătate era de 96.723.
Dintre aceștia, 18.403 de copii aveau ambii părinți plecați la muncă în străinătate, iar 17.142 dintre ei se aflau în îngrijirea rudelor de până la gradul IV, fără măsuri de protecție, restul fiind plasați la un asistent maternal, centre de plasament, sau alte familii (persoane).
Un număr de 65.425 de copii aveau un părinte plecat la muncă în străinătate, dintre care 62.876 erau în grija rudelor până la gradul IV, fără măsură de protecție, iar 1.558 de copii se aflau în sistemul de protecție specială, cum ar fi în grija unui asistent maternal, în centre de plasament sau la alte familii (persoane).
De asemenea, un număr de 12.895 de copii proveneau din familii în care părintele unic susținător era plecat la muncă în străinătate, iar dintre aceștia, 11.498 de copii au rămas acasă în îngrijirea rudelor de până la gradul IV, fără măsură de protecție.
Totalul copiilor rămași acasă care se aflau în sistemul de protecție specială se ridica la 3.931, dintre care 580 erau în grija unui asistent maternal, 866 în centre de plasament, 2.237 la rude până la gradul IV, iar 248 în grija altor familii (persoane).
Psihologii ANPDCA atrag atenția că situațiile în care copiii rămân o perioadă de timp fără prezența unui părinte sau a unui alt adult de referință (bunici activi și implicați sau alte rude apropiate) care să îi supravegheze, să îi protejeze și să îi susțină, mai ales la nivel afectiv în acțiunile pe care ei le întreprind, au asupra acestora efecte negative, atât la nivel emoțional, cât și la nivel comportamental.
La nivel emoțional, copiii se pot simți lipsiți de speranță, de certitudinea unui viitor împlinit și fericit; fără niciun fel de susținere și încurajare în orice activitate de participare (inclusiv cea școlară); fără susținere în perioadele considerate a fi decisive pentru ei (de exemplu, examenele de capacitate, de bacalaureat sau alegerea unei facultăți); sunt retrași, cu tendințe de izolare și lipsiți de dorința de a comunica cu ceilalți.
Separarea îndelungată de părinți are efecte și asupra comportamentului copiilor. Printre acestea, pot fi menționate abandonul școlar; participare școlară scăzută (absenteismul este des întâlnit printre minorii adolescenți rămași singuri acasă, fără o supraveghere constantă din partea unui adult); izolare și comunicare slabă, atât cu ceilalți copii, cât și cu învățătorii sau profesorii; tendința de asociere în grupuri deviante, uneori chiar infracționale; risc de consum al unor substanțe periculoase (țigări, alcool, droguri).
Totodată, psihologii atrag atenția că efectele menționate se regăsesc într-o destul de mare măsură și la copiii care, deși teoretic se afla în grija unui adult, adică locuiesc cu un bunic sau cu altă rudă, nu găsesc un sprijin real în acesta și nici nu resimt vreo autoritate din partea lui.
Pentru copii, indiferent de vârstă, lipsa părinților de acasă este un prilej de a-și exprima libertatea, ajungând foarte ușor în situații de risc.
