ZENO GHIȚULESCU (1929-2017)

La împlinirea celor 80 de ani, într-un gând al bucuriei prietenești și frățești întru preocupările comune față de poezie, la 17 iulie 2009, îmi începeam rândurile adresate lui Zeno Ghițulescu cu versurile din poezia „Nu-l căutați pe poet", un adevărat crez poetic al autorului: „Nu-l căutați pe poet la starea civilă/ Ori sub epiderma sa,/ Ci oriunde viața încearcă să comunice cu imposibilul prin nevăzute vase comunicante.//...// Căutați-l sub lespedea de mormânt, unde a fost îngropat adevărul//...// Nicicând nu-l veți afla acasă,/ căci acoperișul lui e cerul înstelat". Versuri ca o deductibilă premoniție, ca o presimțire sumbră.

Poetul Zeno Ghițulescu, chemat la Părintele Îndurărilor, de-acum încolo mai poate fi căutat „sub lespedea de mormânt", iar „acoperișul lui e cerul înstelat". Poetul nu mai este de găsit „acasă".

I-am recitit, în aceste zile, ale întoarcerilor în timp, pe căile memoriei, cărțile lui Zeno Ghițulescu, despre care, la vremea apariției lor, am scris, redescoperindu-l pe același maestru al versului liber, lăsându-ne, cu acea profundă convingere a lui, acele jaloane sigure, în trudnicul demers poetic din „Provocarea labirintului", „Jocul flăcărilor umbrelor", „Memoria frunzelor", sub aura de lumină a scrisului și talentului.

Dușman al „poeziei leneșe", Zeno Ghițulescu, primul membru român al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Mureș, cu prima carte în limba română apărută aici, pe la noi, după cel de-Al Doilea Război Mondial, a scris o poezie sobră, remarcată de critica literară, o poezie a premonițiilor, trecând, uneori, prin vămile singurătății, dar și ale semnificațiilor, folosind funcția simbolică a versului, a poeziei, ca revelație poetică. Totul, însoțit de acel necesar fir de luciditate al situării în modernitate, pe care o cultiva și în cele două romane.

Un vizionarism neguros, uneori, acel sentiment apăsător, al singurătății, deseori, în vuietul cotidianului, sincronizat perfect cu sine, dăinuie în poezia lui Zeno Ghițulescu.

Cu acel aparte eu poetic, cu înalta lui ținută intelectuală (cunoscând viața bine, și ca medic), cu o impresionantă trăire lirică, se întreba,: „Când, oare, și cine oglinda cerului a spart,/ de-a amuțit divin cuvântul,/ lăsând în suflet cioburi sângerânde,/ osânda umbrelor crescând?"

Acesta a fost poetul Zeno Ghițulescu!

Doamne, ce repede uneori vorbim la trecut! Decanul de vârstă al poeților, al scriitorilor mureșeni, Zeno Ghițulescu, a fost chemat la Domnul. Părintele Îndurărilor aibă-i, în pacea Sa, odihna și pomenirea veșnică!

 

 

În fața timpului

 

A venit inginerul

cu dinamica frenezie a pieselor

vibrând frumos ca astrele

plugarul ars de vânturile verii

boabe mari de chihlimbar a adus

asemenea cânturilor de ciocârlii

mândră o mamă a venit

cu prunci voinici sânge din sângele ei

jucându-se fericit în țărână

în urmă parcă vinovat

de propria-i umbră

poetul s-a înfățișat

cu sfioase câteva cuvinte

în care el vedea întregul univers.

 

Iluzionistul

Amestecă zarurile și fericirea

într-un joben

nu știam că e un spectacol

ce nu se va repeta nicicând

am toată încrederea în el

căci din coasta unui cuvânt

a altoit uger cu lapte galactic

din limba șarpelui despicată

ceasornic muzical

pentru veșnica întoarcere

doar când l-am întrebat

cine este el cu adevărat

a devenit flacără și fum

lăsându-mă cu un țipăt de-o viață

pe scara dintre abise.

 

ZENO GHIȚULESCU

(Din volumul„Poeme. Antologie", Ed. Niculescu, București, 2000)

Lasă un comentariu