FESTIVALUL „ROMÂNI... LARG DESCHIDEȚI POARTA"

Distribuie pe:

Cu binecuvântarea IPS Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei în data de 26 Noiembrie 2017 în Duminica a treizecea după Rusalii, zi în care am făcut și pomenirea Sf. Cuvios Stelian Paflagonul, ocrotitorul copiilor, în parohia noastră am desfășurat o activitate catehetică dedicată copiilor noștri.

Ziua a început cu Sf. Liturghie pe care am săvârșit-o împreună cu părintele inspector Florin Parasca, responsabil cu cateheza parohială în cadrul Arhiepiscopiei noastre. În cadrul Sf. Liturghii părintele inspector a susținut cateheza „Cuviosul Stelian, un sfânt pentru copii". Sf. Liturghie a fost înfrumusețată de răspunsurile date de tinerii din Liga Tinerilor Creștini Ortodocși Mureș, sub coordonarea doamnei preotese Simona Elvira Florea, dar și de cei peste 50 de copilași care s-au împărtășit cu Trupul și Sângele Domnului Iisus Hristos.

În după amiaza aceleiași zile s-a desfășurat și prima ediție a Festivalului caritabil de cântece patriotice și colinde „ROMÂNI... LARG DESCHIDEȚI POARTA", un eveniment la care au participat peste 300 de credincioși.

Festivalul a fost deschis cu slujba Acatistului Sf. Stelian, săvârșită de preoții participanți, iar mai apoi a avut loc intonarea imnului de stat al Românie și colinda „O, ce veste minunată" de către toți cei prezenți.

Recitalurile au fost susținute de cete de colindători, peste 140 de copii și tineri din următoarele parohii: Parohia Ortodoxă Română Sf. Arhid. Stefan din Cristești - coordonator doamna preoteasă Mihaela Silvana Racoți; Parohia Ortodoxă Română Șăulia de Mureș - coordonator doamna preoteasă Gențiana Pintilie; Parohia Ortodoxă Română Valea Izvoarelor cu Filia Șomoștelnic - coordonator Pr. Vasile Gherman; Parohia Ortodoxă Română Voiniceni - coordonator doamna prof. Pop Mihaela; Parohia Ortodoxa Română Morești - coordonator Pr. Marius Negrușa.

Fiecare grup a interpretat două colinde și un cântec patriotic.

Teologul și fiul nostru duhovnicesc Emil Moldovan a interpretat cântecul patriotic „Transilvanie frumoasă", antrenând și făcând să vibreze întreaga suflare creștinească și românească din Biserica noastră. Cel mai mic dintre soliști a fost Victor Pintilie în vârstă de 4 ani care a interpretat cântecul patriotic „Cu căciulile pe frunte".

Invitații noștri speciali pentru prima ediție au fost Liga Tinerilor Creștini Ortodocși Mureș. Tinerii acestei organizații creștine ne-au pus la suflet o salbă de 4 colinde și 2 cântece patriotice, cântece care ne-au pregătit cu siguranță pentru marea sărbătoare a românilor din 1 Decembrie , iar colindele duioase de marele Praznic al Nașterii Domnului Iisus Hristos. Colindele copiilor au fost răsplătite de noi, ca gazde cu o agapă creștină și câteva daruri, motiv pentru care mulțumim tuturor celor ce s-au implicat.

La final toți cei prezenți au contribuit la colecta organizată pentru copii nevoiași din centrele Arhiepiscopiei noastre, motiv pentru care le mulțumim.

Dorim tuturor sărbători cu pace și bucurie dumnezeiască adusă de Pruncul Iisus născut în ieslea Betleemului sufletelor noastre și îi așteptăm cu drag la următoarea ediție a Festivalului nostru, cât și pe alții, în 25 noiembrie 2018.

Lasă un comentariu