Oare pentru a câta oară li s-a arătat ușa…? „Nu" pentru „Ținutul secuiesc"!

Distribuie pe:

Consiliul Europei a respins solicitarea de autonomie a așa-zisului Ținut Secuiesc, Cererea de arbitraj pentru autonomia Ținutului secuiesc, solicitată de mai multe consilii locale din județele Covasna, Harghita și Mureș, a fost respinsă, în ziua de 20 noiembrie, la Strasbourg, de Comisia de Monitorizare a Congresului Puterilor Locale și Regionale al Consiliului Europei. Delegația României condusă de Ludmila Sfărioagă a declarat pentru Agerpres că cererea a fost respinsă pentru că nu este de competența Congresului și a Consiliului Europei. Tema în cauză face subiectul unei dezbateri politice interne, trebuie dezbătută în țară și nu la instanțele europene . Specificăm, că un număr de 47 consilii locale din comune și orașe din județele Harghita, Covasna și Mureș au cerut vehement, sprijinul Consiliului Europei, în vederea obținerii autonomiei numitului „Ținut Secuiesc". Un grup de 20 de persoane de naționalitate maghiară, în frunte cu șefa delegației Ungariei la Congresul Puterilor Locale, au participat la dezbateri aprinse în dialog cu delegația membrilor din Franța, Italia, Finlanda și Republica Moldova, care au respins arbitrajul cerut de reprezentanții „Ținutului Secuiesc". Presiunea directă a Ungariei susținută de aceea a Rusiei, a determinat Consiliul, să respingă pretențiile de autonomie teritorială, care contravin Constituției României.

 

Lasă un comentariu