Cu ocazia Sărbătorilor de iarnă, PENSIILE VOR FI PLĂTITE ÎN AVANS!

Distribuie pe:

Ca în fiecare an, cu ocazia Sărbătorilor de iarnă, Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) și Compania Națională „Poșta Română" și-au manifestat disponibilitatea de a achita pensiile în avans cu câteva zile.

Legat de acest aspect, doamna Eugenia Neagoe, director executiv al Casei de Pensii Mureș, ne-a precizat: „Prin derogare de la regulile generale, CNPP și Poșta Română vin în sprijinul beneficiarilor sistemului public de pensii și în luna decembrie 2017, achitând în avans drepturile bănești.

Astfel, în perioada 12 - 22 decembrie 2017, se vor achita la domiciliul beneficiarilor drepturile de pensie din sistemul public, precum și alte drepturi prevăzute de legi cu caracter special; în perioada 19 - 22 decembrie 2017, se vor achita la domiciliul beneficiarilor drepturile restante de pensii, precum și alte drepturi prevăzute de legi cu caracter special, iar în perioada 12 - 22 decembrie 2017 se vor achita la domiciliul beneficiarilor drepturile veteranilor de război.

Până la data de 28 decembrie 2017, la ghișeele poștale, se face plata drepturilor către beneficiarii care nu au fost găsiți la domiciliu și care au fost avizați.

Plata drepturilor care se achită prin intermediul băncilor se va face la aceeași dată, respectiv 14 decembrie 2017". 

Lasă un comentariu