Întâmplarea face ca tocmai azi, 8 decembrie - în caz că mai interesează pe cineva - este Ziua Constituţiei României. Cea dintâi Lege fundamentală a statului de după evenimentele din decembrie 1989 a fost adoptată în şedinţa Adunării Constituante din 21 noiembrie 1991 şi a intrat în vigoare în urma aprobării ei prin referendumul naţional din 8 decembrie 1991. Prima întrunire a Adunării Constituante a avut loc la 11 iunie 1990, când a fost desemnată Comisia Constituţională pentru elaborarea proiectului de Constituţie, structură condusă de profesorul de Drept Antonie Iorgovan, iar elaborarea, dezbaterea şi adoptarea Constituţiei au durat un an şi jumătate. Deşi, iniţial, se propusese ca votul decisiv să aibă loc la Alba Iulia - prima capitală a statului român unitar - s-a optat, în cele din urmă, pentru Bucureşti. Din totalul de 510 parlamentari, au fost prezenţi 509, din care 414 s-au pronunţat „pentru" şi 95 „împotrivă".
Potrivit dicţionarelor, Constituţia este Legea fundamentală a statului, care cuprinde principiile de bază ale organizării lui, stabileşte drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale ale cetăţenilor, sistemul electoral, organizarea organelor centrale şi locale, reflectând în întregime structura socială respectivă. Constituţia a fost revizuită în 2003, prin adoptarea Legii de revizuire, aprobată prin referendumul naţional din 18-19 octombrie a acelui an, lege intrată în vigoare la 29 octombrie 2003, data publicării în Monitorul Oficial al României.
În ultimul secol şi jumătate, statul român a avut şapte constituţii, cea din 1866 fiind considerată de către istorici drept prima mare realizare a lui Carol I, întocmită după model belgian şi fără imixtiunea altor state. Principalele teze - spun specialiştii - sunt actuale şi azi, cu excepţia paragrafelor care reglementau monarhia.
Sec şi pe scurt, cam astea ar fi datele şi faptele. Ce-i drept, ele n-au nimic, nici „senzaţional", nici „incendiar", nici „fabulos", nici „uluitor", nici măcar de „breaking news", dar ziceam - nu dădeam cu parul - că, măcar azi, de ziua ei, merită şi Constituţia, săraca, un cuvânt de pomenire...
Ce-i drept, de-a lungul ultimului sfert de veac, în astă zi se organizau tot felul de manifestări, simpozioane, seminarii şi dezbateri. Reprezentanţi ai Academiei, ai Curţii Constituţionale („garant al supremaţiei constituţionale") glăsuiau (academic, ce-i drept, nu ca sub coada porcului) despre (de exemplu) rolul şi locul Constituţiei în cadrul tradiţiei istorice, despre tradiţie şi modernitate în dezvoltarea constituţională a României, despre contribuţia Curţii Constituţionale la afirmarea valorilor statului de drept. Se organizau expoziţii de carte şi documente istorice. În Parlament era zi de sărbătoare.
…Bine, toate acestea se petreceau pe vremea când umblau puricii potcoviţi cu 99 de ocale de fier, Facebook-ul nu funcţiona pe post de for legislativ, iar strada era stradă, nu arenă de circ.
„Azi, toate s-au schimbat…", vorba unui vechi şlagăr: reprezentanţi ai Curţii Constituţionale (CCR) nu mai ţin discursuri în Parlament, ei devenind, între timp „penali" întrucât li s-a descoperit, în bătătură, un cârd de struţi (despre care unii ziceau că sunt capre, alţii că sunt găini) cu care aveau de gând să submineze economia naţională prin afaceri cu Rusia. „Strada" a cerut ca ticăloşii de judecători de la CCR, nişte „urâţi" şi nişte „boşorogi", să fie încătuşaţi şi băgaţi la puşcărie, numaidecât. Întrucât a cutezat să se pronunţe cum că Justiţia scârţâie din toate încheieturile, ministrul de resort a fost etichetat drept „lacheu" şi „obedient".
…Şi exemplele ar putea continua, pe măsură ce valorile statului de drept se tot afirmau. Se lărgeau şi se adânceau. Constituţia a devenit un fel de terfeloagă, scoasă, din când în când, din străfunduri de sertar, ca să fie încălcată taman de cei care erau chemaţi s-o aplice mai abitir. Dar să nu insistăm.
… Punctul culminant al procesului de „afirmare a statului de drept" s-a înregistrat chiar deunăzi, în ajunul Zilei Constituţiei: un ciopor de aleşi ai poporului, veseli nevoie mare că au zădărnicit lucrările Parlamentului (nu prin argumente, ci prin măscări şi „filmuleţe live" pe internet), s-au cocoţat, în uralele străzii, pe acoperişul clădirii, vestind lumii - cu luminiţele telefoanelor mobile - că au #rezistat, deşi, din economia declaraţiilor, nu a prea reieşit la ce (au #rezistat). Nişte „lumini în univers". (Vorba unui înţelept: oricine e o lumină în univers dacă circulă seara, pe stradă, cu lanterna aprinsă.) „Strada" i-a primit cu braţele deschise, în mod democratic, după o scurtă îmbulzeală în cadrul căreia maşina unui deputat a fost pălită „pă lateral", acela fiind însă acuzat că a intrat cu „otomobilul" în grupul de #rezistenţi. (Pesemne, deputatul conducea într-o fâsnă, volanul aflându-se nu în faţă - stânga, ci lateral-dreapta. O să se pronunţe poliţia, dacă o să aibă curaj şi undă verde de la servicii. Să vedem ce spune şi Departamentul de Stat al SUA.)
Da, da, a fost mare veselie în faţa Parlamentului, mai ales că am fost rugaţi (absolut justificat) ca în aceste zile, premergătoare înmormântării fostului suveran Mihai I, să fim mai pioşi, mai potoliţi, mai smeriţi, să mai lăsăm înjurăturile şi spurcăciunile de limbaj şi de comportament. Să nu ne mai afişăm, pe facebook, în bustul gol, cu sabia în mână şi cu permisul de liberă intrare în Parlament. Să nu ne mai trimitem la origini, în direct, la televizor... Măcar până trece carul funerar… După care să ne vedem liniştiţi de întărirea statului de drept…
… Dar, de unde plecasem? A, da! Azi e Ziua Constituţiei!
Ne revedem după publicitate, stimaţi telespectatori!
