MIRON CRISTEA ȘI MAREA UNIRE

Distribuie pe:

Oraș al gloriei străbune, oraș al marilor suferințe și necazuri ale românilor, Alba Iulia avea să devină, prin actul de la 1 Decembrie 1918, altarul realizării marelui ideal al unității naționale a poporului român. Convocarea Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia a fost întâmpinată în întreaga Transilvanie cu o nemărginită bucurie și însuflețire: „Veniți cu miile, cu zecile de mii!".

În provincia istorică Transilvania, s-au înregistrat câteva momente de maximă importanță în derularea procesului de dinainte de citirea Declarației de la 1 Decembrie 1918. La 12 octombrie, prin declarația de la Oradea s-a exprimat voința pentru autodeterminare a românilor, pe baza principiului naționalităților. La 18 octombrie, deputatul Alexandru Vaida-Voievod a prezentat în Parlamentul de la Budapesta Declarația de Independență a Partidului Național Român. La 29 octombrie s-a hotărât formarea unui Consiliu Național Român, cu sediu la Arad unde reapăruse ziarul Românul.

Un fapt deosebit, episcopul Caransebeșului, Miron Cristea, din proprie inițiativă, a hotărât ca, începând din 8 noiembrie 1918, împăratul Austriei să nu mai fie pomenit la serviciul liturgic. Episcopul a dat în acest sens o circulară către toate parohiile eparhiei sale, care a produs un larg ecou. Ideea lui a fost îmbrățișată, fiind consacrată de către sinodul ortodox întrunit la Arad, sub președinția episcopului Ioan Pap.

Miron Cristea, prin toate mijloacele, a urmărit cultivarea ideii de unitate de neam, mai ales prin memorabilele sale cuvântări și predici. Aceste cuvântări prezintă interes nu numai pentru fondul lor, din care reiese temeinica pregătire sufletească a modestului călugăr, chemat mai târziu să devină mitropolitul primat al României reîntregite și primul patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, ci mai ales pentru evidențierea modului în care un cleric din Ardeal robit, muncea și lupta nu numai pe terenul bisericesc, ci și pe cel școlar, cultural, economic, social, artistic - în toate direcțiile, deci - pentru progresul neamului românesc, pentru deșteptarea și întărirea conștiinței naționale, care să-i fie scut de apărare până la ziua cea mare a izbăvirii. Aproape în fiecare din aceste predici sau cuvântări, se poate distinge firul roșu al acestei statornice preocupări (Cuvântare la Congresul tuturor studenților universitari români - 1894; Cuvântări ținute pe Valea Mureșului, la Nazna, Jabenița, Reghin, Deda și în localitatea natală, Toplița Română). Miron Cristea își exprima dorința ca toți cei care vor citi cuvântările sale să ia îndemn în a continua în România întregită munca pentru consolidarea țării unitare, iar clerul îndeosebi, să se concentreze mai mult asupra misiunii de adâncire a Evangheliei lui Hristos în sufletul poporului, ca întregirea neamului să se facă în duhul trainicelor legături ale învățăturilor bisericești strămoșești, care ne călăuzesc la mulțumirea vremelnică și la viața cea fericită.

Figura elogioasă a lui Miron Cristea o găsim în memorabila zi de 1 Decembrie 1918 la Alba Iulia, participând cu bucurie la sărbătorirea românilor presărată cu lacrimi de fericire. După ce în dimineața zilei s-a oficiat un serviciu religios, episcopul Caransebeșului a rostit o patetică rugăciune de mulțumire către Dumnezeu: „Tu, Doamne, Cel ce dezlegi pe cei ferecați în obezi și ridici pe cei surpați, ajutatu-ne-ai de am bătut războiul cu veselie și am gonit pe fiii trufiei. Mântuire ai trimis și nouă, poporului Tău, și toate marginile pământului văd mântuirea Dumnezeului nostru…".

După citirea și aprobarea entuziastă a rezoluției de unire, a vorbit din nou episcopul Caransebeșului, rostind un discurs ce cuprinde, într-o sinteză ingenios alcătuită, întreaga istorie de frământări, lupte și aspirații ale poporului român; el arată în puține cuvinte originea daco-romană a românilor și prezintă necazurile provocate lor de popoarele migratoare, de semilună sau de cnutul țarist.

În 2 decembrie 1918, dr. Miron Cristea a fost desemnat să facă parte din delegația ce urma să plece la București pentru a duce actul Unirii, delegație care a avut parte de o primire împărătească la București, după cum relatează ziarele vremii. În Gara de Nord, în fața oficialităților și a populației care i-au întâmpinat, el a ținut un nou discurs memorabil: „Domnilor miniștri! Domnule primar! Fraților! Noi, românii de dincolo de Carpați, am venit adeseori pe aici, am călcat de multe ori pe pământul sfânt al patriei mame. Am venit toți îndemnați de o necesitate superioară și anume de a ne recrea sufletește și a ne oțeli inima, spre a putea rezista mai ușor asupririlor, ce ne așteptau acasă în patria de până ieri-alaltăieri. Când am fost pe aici ultima dată, niciunul dintre noi nici măcar a visa n-a îndrăznit că venirea noastră viitoare în capitala românismului va avea misiunea epocală de a închina întreg pământul strămoșesc: Ardealul, Banatul, Crișana și Maramureșul - patriei mame, adică scumpei Românii. Și iată că, în zilele acestea, cel mai îndrăzneț vis se înfăptuiește. Cuvine-se, deci, să dăm mulțumită puternicului Dumnezeu, pentru că a îndreptat duhul vremii într-o direcție favorabilă intereselor neamului românesc".

Idealul de secole al poporului român a fost împlinit în memorabila zi de 1 Decembrie 1918 și suntem pe deplin justificați să spunem că și Biserica a contribuit la realizarea acestui deziderat, în special Biserica Ortodoxă, și socotim că sunt pe deplin îndreptățite cuvintele unui mare istoric român care spune: „Dacă n-ar fi existat Biserica Ortodoxă, n-ar exista astăzi nici poporul român".

Lasă un comentariu