Scriam undeva că prietenia nu se povestește, prietenia se probează și prin aceasta, ea se afirmă. Nu știu dacă prietenia mea cu Nicolae Băciuț am probat-o suficient cu argumente, într-o marjă suficient de lungă de timp, și nici nu știu dacă ea s-a afirmat până acum în toată puterea cuvântului, așa cum am dorit. Știu doar că ea există și își trăiește combustia la grade înalte de bucurie și frumusețe. Suntem prieteni sub imperiul unor trăiri comune, în numele unor pasiuni și credințe comune: iubirea de literatură română; iubirea, în perimetrul mai larg al desfășurării ei, de cultura românească; „iubirea de moșie" cu tot ceea ce înseamnă ea, de „râu" și de „ram"; iubirea de „tot cei românesc, ce nu piere și nici nu va pieri", cum cânta Jean Moscopol, dar și alte iubiri, ce întregesc statutul de om frumos, purtător, într-o teacă a bunăvoinței, de sentimente umane.
Prietenia este o formă de frumusețe care dă oamenilor care trăiesc în numele ei, aură și binecuvântare tacită, inclusiv din partea lui Dumnezeu. Prietenia nu se cumpără și nu se vinde, prietenia nu oferă disponibilitate de troc și nici posibilitate de negociere. Ea se manifestă pur și simplu. O port ca pe un steag prietenia mea cu Nicolae Băciuț și o apăr cu cerbicie, fiindcă ea este piatra de diamant în coroana de rubine ale relațiilor mele cu oamenii buni, relații ridicate pe piedestalul bunului simț și înțelegerii superioare a rostului. Și sunt mândru când pot fi uneori vânt acestui steag, ca el să fâlfăie în toată splendoarea desfășurării lui.
Și Nicolae Băciuț este prins în nada timpului. Și la el se adună sistematic clipele, zilele, anii, aceste convenții umane, deși poate mai nimerit ar fi fost să ne măsurăm trecerea în trăiri, în bucurii și consistențe și în fapte dătătoare de echilibru și speranțe. Ce frumos l-am fi sărbătorit pe Nicolae Băciuț, la vârsta unui car cu fapte bune și a atâtor năvoade pline de frumusețe, trase pe malul bucuriei sale și bucuriilor celor din jur.
La 10 decembrie a.c., Nicolae Băciuț va împlini o sumă de 61 de ani tereștri. Ei sunt frumoși „ca umbra unei idei", cum ar fi spus Nichita Stănescu. Și acesta și pentru faptul că sunt umpluți cu faptele de om bun și cu gândul lui de scriitor, ce se scrie pe sine, făcând astfel posibilă „arătarea visului cu mâna". Îți mulțumesc prietene, care de 30 de ani mă faci părtaș la visul tău! Fie-ți drumul trăirilor lung și pavat cu bucurii.
LA MULȚI ANI, Nicu!
