Sărbătoare a colindului românesc, la Reghin

Distribuie pe:

În sfânta și luminata zi de duminică 10 decembrie 2017, Biserica „Înălțarea Domnului" de la sediul Protopopiatului Ortodox Român Reghin a fost locul unei sărbători de suflet, prilejuită de un memorabil concert de colinde. Cu acest binecuvântat prilej, biserica s-a dovedit a fi neîncăpătoare pentru că, mulțimea mare de credincioși au trecut pragul sfântului locaș de închinăciune, pentru a lua parte la slujbă și la bucuria colindelor. Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a fost săvârșită de către un sobor de preoți protopopi: Părintele Paroh Valentin Vârva, protopopul Protopopiatului Ortodox Român Reghin, Preot protopop Teodor Beldean, Preot protopop Ilie Damian. După Sfânta Liturghie, Părintele Valentin Vârva a vorbit celor prezenți despre frumusețea colindelor, precum și despre această sărbătoare de suflet și de vibrantă trăire românească.

Apoi a urmat un memorabil concert de colinde, ce a fost organizat de Protopopiatul Ortodox Român Reghin și Parohia „Înălțarea Domnului" Reghin. Concertul a fost susținut de artiștii: Sebastian Stan, Oana Bozga Pintea, Florin Vos și Andreea Murariu. A fost o adevărată sărbătoare a colindului românesc. Prezentă la acest eveniment cultural-spiritual, doamna Ec. Maria Precup, primarul municipiului Reghin i-a felicitat pe cei care au susținut concertul de colinde și s-a referit la frumusețea colindelor și la importanța unor astfel de evenimente atât spirituale, cât și culturale.

Colindele creștine picură în sufletele credincioșilor ceva din fericirea și bucuria simplă a primilor creștini, ceva din pacea și lumina mângâietoare a raiului pierdut. Atunci când ascultăm aceste colinde melodioase și pătrunzătoare, ne simțim una cu moșii și strămoșii noștri, cu toți fiii Bisericii noastre ortodoxe, mai ales că multe dintre aceste colinde au trecut de-a lungul veacurilor prin trecătorile ascunse ale munților fiind aduse de preoții, călugării și credincioșii de rând din cele trei țări românești, cimentând și pe această cale unitatea neamului nostru românesc. Iar prin sfințenia divină a mesajului lor, colindele religioase leagă laolaltă sufletele tuturor popoarelor creștine, peste marginile timpului și hotarele țărilor, într-un pios sentiment de trăire ecumenică, de pace și bună înțelegere între toți oamenii de pe pământ, fii ai aceluiași părinte ceresc și frați întreolaltă. Iată pentru ce înaltele semnificații religioase și morale ale colindelor ne cheamă să le ascultăm cu dragoste și să le păstrăm cu sfințenie, ca pe o comoară de simțire și năzuință creștinească.

Așadar, duminică 10 decembrie 2017 a fost mare sărbătoare pentru credincioșii Parohiei „Înălțarea Domnului" din municipiul Reghin, o zi binecuvântată, un moment de bucurie sfântă, presărat cu clipe de înălțare sufletească și împlinire duhovnicească.

Lasă un comentariu