Cadouri, bunătăți și plimbări cu Frumușelul", pe Bulevardul Cetății

Distribuie pe:

În perioada 5-23 decembrie are loc, pe Bulevardul Cetății din Târgu-Mureș, Târgul de Cadouri și Bunătăți. Locuitorii orașului sunt întâmpinați cu bunătăți de sezon: vin fiert cu aromă de scorțișoară, ceai și ciocolată fierbinte, fructe trase în ciocolată, castane, kurtoș, clătite și sandvișuri diverse, dar și cu decorațiuni, tricotaje de mână și bunătăți pentru acasă: gemuri și siropuri naturale, prăjituri și ciocolată de casă, iar oferta este în continuă schimbare. În următoarele zile doritorii mai pot găsi brânzeturi și produse din carne, miere și alte bunătăți. Cei mici, dar și cei mari sunt așteptați de Moș Crăciun, care îi va plimba pe aleile Cetății cu sania sa trasă de vedeta târgului, poneiul Frumușelul, și de părinții săi.

Programul Târgului este: luni - vineri, orele 16.00 - 21.00, sâmbătă - duminică, orele 11.00 - 21.00.

Evenimentul este un prilej de bucurie pentru suflet, grupuri de colindători care evoluează pe o miniscenă introducându-ne în atmosfera de sărbătoare. Printre colindători se numără grupurile „Dor" și „Doruleț" de la clasa de canto a prof. Dorina Oprea, elevi de la clasa prof. Valentina Teanc, grupuri de elevi de la clasele de canto popular maghiar ale prof. Maia Matei. Spectacolele au loc cu începere de la ora 18, informează organizatorii.

Lasă un comentariu