La Ungheni, în prag de sărbătoare - Clipe de răgaz pentru suflet…

Distribuie pe:

Sub genericul „Nașterea Ta, Hristoase", Căminul Cultural din orașul Ungheni a găzduit duminică, 10 decembrie, Festivalul de colinde și obiceiuri de iarnă, ajuns la cea de-a V-a ediție, eveniment intrat în tradiția locului, lărgindu-și și diversificându-și, an de an, oferta culturală, artistică și spirituală.

Reușita, continuitatea și calitatea manifestării se datorează, în bună parte, ambiției și tenacității întâiului gospodar al așezării, Victor Prodan, cel care, împreună cu echipa din primărie și din Consiliul local, au izbutit, și de astă dată, să le ofere locuitorilor necesara „clipă de răgaz pentru suflet", în pragul celei mai mari sărbători a creștinătății.

În sala arhiplină a Căminului Cultural - în prezența edililor orașului, dar și a vicepreședintelui Consi-liului Județean Mureș, Alexandru Cîmpeanu vestea Nașterii Domnului a fost adusă, în zvon de colinzi, de reprezentanții celor două parohii ortodoxe și ai Parohiei Greco Catolice din Ungheni, precum și ai parohiilor ortodoxe din Cerghizel, Morești, Vidrasău, Șăușa - localități aparținătoare orașului Ungheni. Surpriza ediției a constituit-o prezența, la invitația primarului Victor Prodan, a corului Parohiei ortodoxe din Cristești și a copiilor de la Școala gimnazială din comună,însoțiți de viceprimarul acesteia, Anghel Chiorean.

Propunerea edilului din Ungheni privind organizarea unor acțiuni culturale comune de către cele două localități „megieșe" a fost primită cu aplauze din partea publicului prezent.

Lasă un comentariu