„Capitalism in blue" O carte de răsunet internațional (II)

Distribuie pe:

Domnul prof. univ. dr. DAN MARIUS DRĂGAN, de la Universitatea din Cluj, autor a 15 cărți de poezie și romane, un om de cultură valoros al Clujului menționează că în prefața cărții sunt notate câteva idei importante, care la nivelul de înțelegere al autorului, scapă marii omeniri. Este una din cărțile importante care va zgudui sistemul economic mondial. Se referă apoi la 4 variante de traducere a titlului „IN BLUE" - albastru, vinețiu, trist și melancolic. După spusele domniei sale este ca o carte de enunțuri sau de aforisme în care autorul trece de la nivelul economist practician, la cel de Gânditor. Orice afacere începe cu un grad de moralitate foarte mare, care în timp se diminuează ajungând la imoralitate. Autorul utilizează matematica superioară descoperind o nouă teorie economică numită „INVERTON" în urmă cu 3-4 ani. Este o excepție a științei. Cartea mai are în prefață textul unui mare profesor universitar emerit de la Cambridge, doctor DRAMM SWAGGART ce precizează că, domnul Altman este primul economist care a obosit în modelarea economică, modelele cuantice string, că trăim într-o lume incertă în care prețurile vibrează ca string-urile și că economia ar trebui să aibă o parte științifică, iar subiectul nostru trebuie să fie Credința și Creativitatea Umană, pas pe care autorul a început să-l facă". Un alt invitat al autorului este poetul SANDU CĂTINEANU din Cluj, care citește câteva din creațiile sale, fiind autor a 13 volume de poezie, redactor al revistei „Clujul trăiește". Doamna NADIA BACIU, directoarea editurii clujene „ECOU TRANSILVAN" precizează că cea de-a 10-a carte a domnului Altaman e altfel scrisă decât cea de-a 9-a „REGIONALIZAREA" din 2016. Aici etalează multe forme de Capitalism prezentând părțile pozitive și cele negative din timpul crizei. Are patru capitole destinate Eticii și Moralei prin schimbarea capitalismului. Profesor universitar doctor în sociologie domnul GROSU NICULAE din București, autorul cărții „Blestemele nației române" ediția a XXIV-a, ia făcut cinstea autorului de a veni în orașul său natal. Despre cartea domnului Altman, subliniază că în economia de piață capitalistă există soluții pentru toate. Cartea ne învață cum să fim chibzuiți în cheltuieli, pentru a ajunge la echilibru. Pentru a face alte schimbări e nevoie de mult curaj deoarece interesul constrânge. Domnul profesor Grosu ne vorbește și despre cartea sa „Viitorul României" ca un vizionar pesimist. După încă un moment liric ia cuvântul autorul, domnul Iacob Altman, profund emoționat de toate aprecierile primite din partea invitaților săi. Mulțumește în primul rând lui Dumnezeu pentru inspirația cu care l-a dăruit, familiei sale, Primăriei Orașului Luduș pentru organizarea acestui eveniment în orașul său natal. Mulțumește tuturor, pe rând, celor care au luat cuvântul. Cu sinceritatea și dezinvoltura care-l caracterizează, vorbește despre ceea ce a făcut până acum ca „un exercițiu mental de gândire". A fost influențat de teoria fizicii cuantice, ca un altfel de a vedea lumea. Am trecut de criza economică dar lumea se află într-o criză morală. Explică într-un mod admirabil ideea legată de geniul lui Iisus Hristos în perioada când era OM, care expune teoria relativității în urmă cu 2000 de ani prin rugăciunea „Tatăl nostru". Un capitol este dedicat religiei „Credincioșii încep prin a crede în Dumnezeu, iar oamenii de știință, sfârșesc prin a crede în Dumnezeu". Motto-ul cărții „Pentru a fi uniți nu e nevoie de planificare, pentru a fi buni nu e nevoie de diplome". Domnul Altman a primit din partea redacției Economice THE NEW YORK TIMES urări de „succes la lansarea cărții «Capitalism in blue», la Luduș, orașul tău natal", semnează șeful redacției JOSEPH E STIGHITZ. Doamna Pandrea invită din nou pe cei trei soliști de muzică care vor cânta câteva colinde tradiționale. În final doamna profesoară BORDAN ANA dorește să rostească câteva cuvinte de apreciere la adresa autorului cărții și a invitaților săi. Mulțumind pentru binele ce l-a făcut omenirii, pentru această carte lansată și în orașul său natal, încheie cu un citat „natura ne aseamănă, dar educația ne deosebește".

La final, doamna Pandrea mulțumește tuturor celor prezenți în sală după aproape 3 ore de discursuri, încheind cu un citat din Ieromonahul H. Filipescu „Fă-ți timp să te rogi, să iubești, să râzi, să crezi, să vezi lumina din viața oamenilor. Adevărata fericire nu costă nimic! Când costă ceva nu e adevărată. Astăzi zâmbetul este fericirea care se află chiar sub nasul tău". Mulțumim tuturor pentru această reuniune de excepție.

 

Lasă un comentariu