Dascăli mureșeni ROATĂ VASILICA

Distribuie pe:

S-a născut în comuna Câmpuri, județul Vrancea, în ziua de 18 decembrie 1971. A urmat școala primară și gimnazială în satul natal, apoi Școala Normală ,,Costachi Negri" din Galați, promoția 1990.

În 2009 a absolvit cursurile Facultății de drept și științe sociale, din cadrul Universității

„1 Decembrie 1918", iar în 2010 a finalizat un master în Management Educațional.

Este căsătorită din anul 1992 cu preotul Gigel Roată, strănepotul binecunoscutului Moș Ion Roată. Au doi copii, Mircea Alexandru și Nadia Mușata.

A început activitatea de dascăl în satul natal, în anul 1990, până în 1992, când s-au stabilit în comuna Unirea, județul Alba. Aici a activat timp de 23 de ani la școala din comuna Unirea. Între 2003-2007 a fost președinte al Asociației Interetnice „Împreună-Unirea", în cadrul căreia a realizat lucruri minunate: comuna a fost, distinsă cu titlul de „Sat European"; s-au implementat nenumărate proiecte, finanțate de Banca Mondială, C.R.C.R., C.R.D.E.- Cluj, Fundația Principesa Margareata a României, proiecte culturale și educaționale, pe teme de sănătate și mai ales sociale.

În anii 2007-2008 a desfășurat o amplă activitate socială și culturală în rândul românilor din Napoli-Italia, alături de soțul dumneaei, preot misinar în Regiunea Napoli-Campania.

Din ziua de 1 Decembrie 2014 locuiește în comuna Sângeorgiu de Mureș, și este învățătoare

din 1 septembrie 2015 la Școala Gimnazială Dacia din municipiul Târgu-Mureș.

Suflet neliniștit, sensibil și mereu în căutarea iubirii și a adevărului, a adus la lumină volumul de versuri ,,Tinerețea lacrimilor" , în decembrie 2017

A avut funcții ca: Președinte ONG, asistent trainer, marketing manager și director.

Ca dascăl a avut următoarele responsabilități: metodist, mentor, formator, designer training educațional, coordonator proiecte educaționale, expert scriere și implementare proiecte.

Este calificată ca: profesor pentru învățământul primar, asistent social și profesor de educație civică.

Lasă un comentariu