Centrul cultului ortodox îl constituie Sfânta Liturghie, în cadrul căreia are loc acea împreună viețuire tainică dintre om și Dumnezeu. Sfânta Liturghie înseamnă lucrare sau oficiu public, făcută pentru popor. Caracterul acesta comunitar al Sfintei Liturghii face ca individualitatea fiecărui credincios să se integreze real, deplin și nu formal în Trupul Tainic al lui Hristos. De aceea participarea comunitară, comuniunea credincioșilor în cadrul Sfintei Liturghii este măsura în care fiecare este implicat cu sufletul și cu trupul în lucrarea aceasta.
Sfânta Liturghie are un îndoit scop. Primul scop este cel direct sau imanent, adică sfințirea Darurilor, iar cel de-al doilea este cel indirect sau transcendent, sfințirea credincioșilor. Astfel, în Sfânta Liturghie distingem Jertfa și Taina, adică sfințirea darurilor și a credincioșilor într-o unitate în care totuși Taina este scopul principal și ultim.
Sfânta Liturghie a fost considerată de la început ca Jertfă, și nu o jertfă oarecare, ci Jertfa prin excelență, Jertfa cultului Legii celei Noi, Jertfa supremă pe care credincioșii o aduc lui Dumnezeu. În această Jertfă își găsesc desăvârșirea jertfele de mulțumire, împăcare sau curățire ale Vechiului Testament, în același fel cum toate s-au împlinit în Jertfa de pe Cruce a Mântuitorului Hristos.
Între cele două Jertfe există nu o simplă legătură ci o adevărată identitate. Astfel, Sfânta Liturghie este o jertfă reală, nu un simbol al Jertfei, ceea ce se jertfește nu este pâinea, ci însuși Trupul Mântuitorului, deși nu printr-o nouă junghiere a Mielului, ci prin prefacerea pâinii în Mielul care a fost junghiat odată. Identitatea de esență între Jertfa Mântuitorului și Sfânta Euharistie se relevă prin faptul că, și atunci, ca și acum, săvârșitorul este Mântuitorul Hristos, darul de jertfă este același, Trupul și Sângele Său și primitorul același, Dumnezeu în Sfânta Treime (Căci Tu ești Cel ce aduci și Cel ce Te aduci, Cel ce primești și Cel ce Te împarți). Sfânta Liturghie este o formă de prelungire a sacerdoțiului Mântuitorului în Biserică și reprezintă centrul cultului divin public. Ea cuprinde plenar rugăciunea sub întreitul ei aspect de preamărire, cerere și mulțumire.
Sfânta Liturghie trebuie privită ca o amintire sau comemorare a patimilor și morții Mântuitorului și toate simbolurile liturgice conduc spre aceasta, dar nu o amintire exterioară, nu un simplu simbol, ci o „reînnoire mistică și sacramentală". Cunoașterea simbolului liturgic ne poate oferi posibilitatea de a ne integra în spațiul liturgic, de a conștientiza ceea ce are loc în jurul nostru, de a ne pătrunde și a simți împreună, liturghisitor și credincioși, marea taină a mântuirii noastre. În Sfânta Liturghie au apărut, pe lângă anamneza patimilor și morții Mântuitorului, simboluri care vizează întreaga iconomie a mântuirii, iar cunoașterea lor ne aduce efectul psihologic binefăcător, pe care îl exercită asupra sufletelor noastre. Înfățișând istoria sfântă a mântuirii, în chipul cel mai viu și mai sugestiv cu putință, simbolismul liturgic urmărește să impresioneze mai adânc pe credincioșii prezenți, să-i facă oarecum să retrăiască aievea drama mântuirii, să li se întipărească în minte, să le înalțe cugetele la câte a îndurat Fiul lui Dumnezeu pentru noi, să le curățească și să le sfințească sufletele și trupurile, pregătindu-i pentru participarea cu vrednicie la aducerea Sfintei Jertfe și pentru primirea fără de osândă a Sfintelor Taine.
Însemnătatea Sfintei Liturghii constă în aceea că, în timpul ei, în urma rugăciunilor pline de evlavie ale preotului și prin coborârea Sfântului Duh asupra Sfintelor Daruri, Domnul și Mântuitorul Iisus Hristos se găsește prezent pe altarul bisericii, în Pâinea și Vinul euharistic care, potrivit încredințării pe care El însuși a făcut-o Sfinților Săi Ucenici și Apostoli, la Cina Cea de Taină, se transformă în adevăratul Său Trup și în adevăratul Său Sânge.
Pâinea și vinul euharistic deși rămân și după binecuvântare, pentru simțuri pâine și vin, nu sunt pâine și vin, ci Trupul și Sângele Domnului, însă modul prefacerii rămâne un mister. Domnul este prezent în Sfânta Euharistie în fiecare părticică a pâinii și vinului, nu numai în momentul prefacerii, ci și după aceea, permanent, cât timp elementele euharistice există, iar prin împărțirea de la împărtășanie nu se împarte ființa Domnului, căci Hristos este Unul și ființa Lui nu poate fi împărțită, ci numai înfățișarea externă a elementelor euharistice.
