Din 1400 de posturi de magistrați în Transilvania anului 1919, nici 100 de posturi nu puteau fi completate cu magistrați români proveniți de la fosta stăpânire feudală ungurească deoarece foarte mulți fuseseră numiți și transferați în ținuturile Ungariei, Cehoslovaciei și Iugoslaviei cu scopul de a-i îndepărta și înstrăina în felul acesta de neamul lor. Multe instanțe judecătorești au rămas fără niciun judecător sau funcționar de grefă în urma retragerii în bloc a ungurilor. A fost nevoie să vină acești avocați români ardeleni, idealiști și nepretențioși să ia în stăpânire în numele Statului Român, instanțele judecătorești, să organizeze serviciile acestora, ei îndeplinind uneori și atribuțiile de copiști, aprozi de curieri și totodată să împartă dreptatea din scaunele de judecători în numele legii și al țării românești.
Aceștia se mulțumeau cu salariile mici oferite de Justiție, acceptând să ocupe slujbe modeste care la început li s-au încredințat provizoriu, dar pe care, însă mai târziu, animați de aceleași sentimente național-patriotice nu le-au mai părăsit pentru a redeveni avocați. Profesia de avocat, pe atunci era deosebit de rentabilî. Alții însă, nu doar că au revenit la profesia independentă de avocat, de notari publici, deseori cu concursul unor reprezentanți ai diverselor guverne care începuseră să-și plaseze după servicii politice oameni de-ai lor.
Cei mai mulți nu au putut promova în instanțele superioare din cauza concurenței care-și făcea loc tot mai mult, iar afluența de solicitanți cu protecții mari și tot mai fără scrupule era în creștere. Ori magistrații avocați ardeleni nu înțelegeau să admită influențe politice în activitatea lor.
Despre situația materială critică în care se găseau judecătorii de atunci, primul președinte al Curții de Apel Cluj - Sibiu, dr. Ioan P. Papp afirma, mult mai târziu că: „… salariile modeste nu le ajungeau, mai ales celor familiști, care trebuiau să-și crească copiii, fără burse de la Stat, nu prea accesibile pentru ei și astfel au trebuit să se îndatoreze, să-și mănânce modestul lor avut agonisit și rămas din alte vremuri, rămânând, mulți din ei, rând pe rând, absolut săraci, avizați acum la leafa și la nădejdea unei pensii. Unii împlinind limita legală de etate, după noile legi unificate, de multe ori mai scăzută decât cea avută după gradul obișnuit, dar degradat, în urma, transferărilor abuzive la instanțe inferioare, la care au fost expuși, au fost trecuți la pensie… Pensiile acestea - care se plăteau tardiv, și nu regulat, reducându-se de câteva ori, de multe ori - de mizerie, dar nicidecum suficiente pentru asigurarea unui trai cinstit la bătrânețe, cu atât mai puțin au putut fi ele echivalente cu o recompensă cât de modestă… Unii din ei s-au pomenit în completă mizerie, fără pensie, neavând anii de serviciu prevăzuți în legile unificate de pensii, după ce în zadar așteptaseră cu încredere cinstită împlinirea promisiunilor acelora, care se angajaseră înainte să îngrijească, prin legi nefăcute - de soarta lor… astfel unii au murit, așteptând în zadar și în ceasul morții… alții decepționați, văzând că nici fiii lor nu se mai pot plasa în slujba Justiției, unde ei au fost jertfiți, îngreunându-li-se tot mai mult, în urma concurenței mai puțin loiale și fără considerație la trecut și la jertfe, străbaterea în locurile vacante…".
(va urma)
