Dascăli mureșeni VIOLETA PETICĂ

Distribuie pe:

La vârsta de 11 ani, întrun jurnal ținut cu sfințenie, Violeta Nemeș (numele de fată), nota că dorește să devină profesoară, scriitoare și translatoare. A fost credincioasă acestor idealuri, prin tot ceea ce a realizat mai târziu.

Violeta sa născut în localitatea Ineu, județul Arad, în ziua de 20 septembrie 1953, tatăl Ioan Nemeș, fiind ofițer activ M.Ap.N. A revenit pe meleagurile natale mureșene împreună cu soția, Eva, și cu cei doi copii, Violeta și Ioan. Ambii părinți sunt originari din actualul oraș Ungheni, unde sau stabilit temporar. Sau mutat apoi la Târgu-Mureș, oraș care le putea oferi copiilor posibilitatea de a studia la cele mai bune școli.

Viitoarea profesoară de limba și literatura română, Violeta Petică, șia început studiile primare în Târgu-Mureș, la Liceul „Unirea" (1960-1961), pe care lea continuat apoi la Ungheni (1961-1964). A revenit la Liceul „Unirea" în anul 1965, după stabilirea părinților în oraș.

Dorința de a deveni dascăl a determinat-o să opteze pentru Liceul Pedagogic, secția învățătoare, împlinindu-și astfel atât vocația muzicală cât și dragostea pentru sport, în calitate de membră a corului de copii al orașului și patinatoare de viteză la Clubul Sportiv „Mureșul", mai apoi campioană națională, medaliată cu argint la acest sport. Pasiunea pentru literatură ia adus însă cele mai mari satisfacții în viață, de la premii obținute la olimpiade, în liceu, burse de merit și tabere internaționale.

În perioada 1973-1976, a fost învățătoare titulară la Școala Generală din satul Vișinel, fapt care a făcut-o să treacă mai ușor peste neajunsurile vieții de navetist.

Anul 1976 ia oferit două mari bucurii: reușita la cursurile de zi ale Facultății de Filologie a Universității din Timișoara și obținerea definitivatului în învățământ.

După absolvirea facultății, a fost repartizată ca profesor de limba și literatura română și rusă la Școala Generală din Bicaz-Chei, județul Neamț. Aici și-a început cariera ca profesor, unde sa afirmat încă de la început, fapt ce ia permis să revină în anul următor în județul Mureș. A fost detașată, mai întâi, la Școala Generală din Toaca, comuna Hodac (1981-1982), unde a îndeplinit funcția de director educativ. Apoi a plecat la Liceul Industrial din Deda, unde a lucrat până în anul 1986, când a fost transferată în interes de serviciu la Consiliul Județean Mureș, în calitate de inspector pe probleme de învățământ, îndrumând activitatea de perfecționare a pregătirii profesionale a aparatului propriu și a 19 unități subordonate.

La Consiliul Județean Mureș a funcționat, cu întreruperi, până în anul 2000, perioadă în care a fost detașată în învățământ până la revenirea definitivă la catedră, în urma susținerii examenului de titularizare pentru licee reprezentative.

După Revoluție, înțelegând că profesia de dascăl este incompatibilă cu cea de funcționar public, a beneficiat de mai multe detașări în învățământ, la cerere: la Liceul Pedagogic (1990-1991; 1998-1999), Liceul „Bolyai-Farkas" (1991-1993; 1996-1997), și la Liceul „Avram Iancu" (1997-1998).

Căsătoria a marcat apoi un alt moment de răscruce în existența sa. Soțul, Mihail Petică, a fost cercetător științific, șef secție istorie și director adjunct la Muzeul Județean Mureș. A decedat în anul 2004, la numai 56 de ani, cu puțin timp înainte de susținerea tezei sale de doctorat, lăsându-le neconsolate pe mamă și pe fiica Alina, aceasta pășind atunci doar în al 16-lea an al vieții, ca elevă a Colegiului Național „Al. Papiu Ilarian".

Viața a învățat-o să fie puternică, să fie o luptătoare. Dea lungul a peste patruzeci de ani de activitate didactică, Violeta a predat literatura română, gramatica limbii române, limba franceză, literatură universală, metodica predării limbii române, literatura pentru copii, ținând cursuri pentru perfecționarea învățătorilor, foștilor ei colegi, apoi limba esperanto studiată în facultate, unei grupe de studenți de la Institutul de Medicină și Farmacie la solicitarea Universității cultural-științifice târgumureșene.

Este profesor cu gradul I didactic, promovat în anul 1999 cu media 10, fiind prezentă dea lungul anilor cu lucrări de specialitate atât în cadrul Cercului pedagogic al profesorilor claselor IX-XII, zona Târgu-Mureș, cât și la Casa Corpului Didactic Mureș.

Viața pentru Violeta a fost un studiu continuu, iar plăcerea de a studia, de a învăța și de a crea transmis-o mai departe și elevilor ei. În anul 2011 a absolvit Studii postuniversitare de specializare în domeniul Managementului Proiectelor, din cadrul Universității „Petru Maior" din Târgu-Mureș.

Cariera și-a încheiat-o la Grupul Școlar „Electromureș" din Târgu-Mureș, ca profesor de limba și literatura română, de unde s-a și pensionat, dar a continuat apoi să mai predea în cadrul Liceului de Artă din Târgu-Mureș.

Pasiunea pentru limbile străine și călătorii a condus-o încă din tinerețe și către activitatea de ghid turistic, organizând deplasări atât în țară, cât și în străinătate, iar mai târziu, a rămas fidelă acestei pasiuni, prin organizarea taberelor școlare anuale, la mare și la munte, pentru elevi și prieteni.

O altă pasiune care a prins contur în viața ei este pictura. A fost membră a Uniunii Artiștilor Plastici și membru activ al Asociației Artiștilor Plastici Mureș, din ianuarie 2009.

După o viață trăită exemplar, cu satisfacții și împliniri pe plan profesional și bucurii pe plan sentimental și-a luat rămas bun spre a pleca prematur la ceruri în data de 18 octombrie 2017, lăsând în urma sa multe regrete și durere.

Lasă un comentariu