„Bradul în spiritul copilăriei"

Distribuie pe:

Desfășurat într-un cadru festiv în prezența părinților și a conducerii primăriei din Sântana de Mureș, a avut loc, în căminul cultural premierea participanților la cea de-a X-a ediție a Proiectului Regional ,,Bradul în spiritul copilăriei". Cele patru secțiuni din Proiect, creație plastică, felicitări de iarnă, creație literară și bradul ECO, au fost prilej de activitate deosebită pentru mâini îndemânatice, minte creativă și multă simțire acum, în prag de Crăciun. Având participanți din 24 de județe și din municipiul București, 211 elevi din 76 de școli din țară au trimis lucrări minunate în care BRADUL este personajul principal. Ecologiștii din Școala Gimnazială ,,Ion Chinezu" din Sântana de Mureș au realizat 23 de brazi din materiale refolosibile: pet-uri, hârtie, plastic, dopuri, ață, materiale din natură, fiind foarte lăudați de toți cei prezenți la festivitate.

Doamna Simona Matyas, directoarea școlii noastre, a subliniat faptul că munca în echipă are rezultate remarcabile, iar forma aceasta de concurs este benefică tuturor elevilor. Domnul primar Dumitru Moldovan i-a felicitat cu căldură pe toți cei implicați și a promis sprijin permanent elevilor și acțiunilor școlii. Spectacolul artistic care a urmat a fost răsplătit cu multe aplauze fiindcă momentele prezentate au plăcut mult spectatorilor.

Multă sănătate și numai bine vă dorim!

Lasă un comentariu