Schimbare în calendarul Formula 1. Ce se întâmplă în Marele Circ?

Consiliul mondial al Federației Internaționale de Automobilism (FIA) a validat la Paris, mai multe calendare competiționale pe 2018, între care cel al Formulei 1, cu 21 de Mari Premii, față de 20 în acest sezon, precum și cel al Campionatului Mondial de Raliuri (WRC). Raliul Turciei, care va intra în calendarul WRC în locul celui al Poloniei, este confirmat pentru perioada 14-16 septembrie 2018, într-un sezon care menține 13 etape. Așa cum era prevăzut, din cauza revenirii Grand Prix-urilor Franței și Germaniei, vor exista 21 de curse în calendarul pe 2018 al Formulei 1, față de 20 în acest sezon, cea mai lungă serie de curse de la debutul categoriei regină în anul 1950. De asemenea, calendarul de Formula E, destinat monoposturilor sută la sută electrice, care numără 11 Grand Prix-uri, Marele Premiu de la Sao Paulo va fi înlocuit cu Punta del Este din Uruguay (17 martie). Consiliul FIA a aprobat, totodată, calendarul Campionatului Mondial de anduranță (WEC), cu opt curse în 2018 și 2019 și cu două ediții ale cursei de 24 de ore de la Le Mans. Campionatul LMP1 pentru modele hibride și nehibride se va desfășura într-o singură și unică categorie unificată, în care Toyota, singurul constructor rămas în competiție după plecarea Porsche, va fi confruntat cu echipe private. De asemenea, Campionatul Mondial pentru turisme (WTCC) va deveni în 2018 o Cupă Mondială rebotezată WTCR, după o fuziune cu rivalul TCR.

Lasă un comentariu