Zilele trecute, am primit în chip neașteptat, un dar neprețuit: șase cărți de nestemate duhovnicești, din partea unui preaiubit părinte din Târgu-Mureș. Toate, recent apărute, unele fragmente le-am citit chiar pe pagina principală de Facebook și chiar le-am distribuit în pagina mea, urmărindu-le cu asiduitate.
Pot spune că, pentru mine, acest gen de scrieri constituie un deliciu și le sorb, pur și simplu, cu pipeta, ca să-mi ajungă și pentru zile negre, când sufletul e întunecat. Tocmai începusem să citesc dintr-un asemenea volum prețios, când am constatat cu mâhnire că televizorul meu din sufragerie, marcă veche, Daewoo, începe să pârâie asurzitor și ecranul se întunecă. Mă silesc să-l închid și să-l reaprind de nenumărate ori, cu sudorile curgându-mi șiroaie pe spate și roșie la față. Cum să stau fără televizor duminica după-amiază, când nici măcar nu mă sună nimeni la telefon?
M-a trăsnit o durere de cap greoaie (tensiunea?) și m-am dus să mă odihnesc puțin, fiindcă eram teribil de enervată.
N-a fost chip să închid ochii.
M-am reîntors la masa mea de lucru și am început lectura la o carte cu un titlu semnificativ: „Risipă între vreme și veșnicie. Povestiri despre veghere și priveghere". Editura Vatra veche, 2017. Parcă era anume pentru mine acest titlu. Va să zică, mi-am zis, Dumnezeu nu vrea să fac risipă de timp și să mă ocup de cele veșnice. Exclusiv. Buuun!
Așa fac mereu conexiuni cu titluri și autori care parcă stau să-mi dea mie răspunsuri, într-o posibilă divinație fără carte sfântă. Sunt jocurile mele în care mă complac și adeseori, găsesc răspunsuri ori măcar, similitudini. Nu știu cum să le numesc: coincidențe, semne miraculoase, prilejuri de reflecție.
Cartea mă atrăgea tot mai mult, așa că am început a-i face o analiză temeinică în vederea cuprinderii ei în seria Întâlnirilor spirituale, de care mă ocup în ultimii ani, cu osârdie, și cu multă bătaie de cap din partea autorilor recenzați.
M-am adâncit în lectură, tot mai convinsă că televizorul meu a fost semnul providențial că, pe durata lecturării celor șase volume, nu trebuie să am altă preocupare decât cea a cititului acestor istorioare și pilde duhovnicești, savuroase pentru mine, pline de înțelepciune și har. Au mai fost și alte mici incidente: pe la pagina 33 mi s-a blocat calculatorul, n-a mai vrut să-mi redea imaginea (ca și la TV), a apărut o eroare, sau cam așa ceva, n-am mai putut descărca documentul nici în Word, nici în PDF ori alt program asemănător. Noroc că părintele, prevăzător, mi-a trimis și un colet poștal cu cărțile respective. Așa că am continuat lectura din carte.
Ce am înțeles eu de aici: nu contează paguba (va trebui să-mi cumpăr un TV nou, n-am încotro!), contează câștigul - lectura exclusivă a cărților duhovnicești, și în plus, câte o cronică pentru fiecare! Și ca bonus, am dat drumul la undele Herziene, pe Radio România Cultural, unde tocmai se transmitea Concertul de închidere a Festivalului Internațional „George Enescu", astăzi, 24 Septembrie, orele 19,00-22,00. Celelalte concerte le văzusem la TVR 3 și TVR 2, în fiecare seară, târziu de tot, ori în reluare, a doua zi. Oricum, la radio, audiția e mai bună, cu o acuratețe mai mare. Așa că, mi-a trecut supărarea și am început să mă întrețin în mod serios cu Dumnezeul meu din povestirile părintelui târgumureșean, cel cu chipul luminos și privirea nespus de blândă. Mulțumesc frumos, părinte! Dacă nu erați Dumneavoastră, mare risipă de vreme aș fi făcut, uitând complet de veșnicie!
Doamne, cum să nu fiu bucuroasă de asemenea gheșeft?
*) Cezarina Adamescu, Înțelepciune duhovnicească în articolele părintelui dr. Gheorghe Nicolae Șincan, Editura Vatra veche, 2017
