ANUL NOU - CU NOI DOTĂRI LA ISU MUREȘ

Distribuie pe:

Parcul auto al pompierilor mureșeni s-a îmbogățit cu trei noi autospeciale. Joi, la sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ,,Horea" al județului Mureș, în cadrul unei conferințe de presă a avut loc prezentarea noilor autospeciale care au intrat în dotarea inspectoratului: Autoplatforma de intervenție și salvare de la înălțime, Containerul MULTIRISC și Autospeciala pentru tratament hiperbaric și oxigeno terapie.

În prezența inspectorului șef al ISU Mureș, locotenent colonel Călin Handrea, a purtătorului de cuvânt al instituției, mr. Cristian Virag, au fost făcute câteva demonstrații a modului de operare a noilor autospeciale achiziționate.

Inspectorul șef al ISU Mureș a vorbit despre necesitatea autospecialei de intervenție și salvare de la înălțime, spunând că la nivel național au fost achiziționate 16 astfel de autospeciale, dar pe viitor, în total vor fi 80. Prețul unei astfel de autospeciale este de 550.000 de euro. Autospeciala e dotată cu nacelă, are un lift pentru persoane sau pentru materiale și se poate interveni până la 42 metri înălțime.

„Era nevoie de o astfel de autospecială la nivelul județului Mureș, noi aveam în dotare autospeciale, dar erau mult mai vechi, cu o vechime de 30 de ani, și se impunea, având în vedere că există și clădiri înalte, atât în Târgu-Mureș, cât și în celelalte municipii. Să sperăm că și în viitor o să mai primim, pentru că s-ar impune ca fiecare oraș și municipiu să aibă o autospecială (...) Are posibilitatea să se caleze și pe planuri înclinate sub un anumit unghi. Se poate utiliza în multe situații", a declarat locotenent colonel Călin Handrea.

Autospeciala pentru tratament hiperbaric și oxigeno terapie. Au fost achiziționate doar două în țară, una la Târgu-Mureș și una la Constanța, costând 1.200.000 euro. Acest tip de autospecială este destinată salvatorilor din mediul acvatic, care pot să se instruiască, să se pregătească în autospeciala respectivă, dar și pentru ajutor, sprijin, pentru persoanele care au suferit în incendii. Personalul a fost specializat, urmând ca și medicii să fie specializați, deoarece este obligatoriu să se acorde asistență medicală.

Autospeciala-Container suport logistic tip II Multirisc. În țară au fost achiziționate 43, 15 pentru căutare salvare și 28 Multirisc. Costul este de 300.000 euro. În prezentarea autospecialei Container suport logistic tip II Multirisc, mr. Cristian Virag, a punctat: ,,Containerul MULTIRISC face parte dintr-un complet destinat să fie folosit la intervenții în medii ostile vieții. Cel mai bun exemplu pentru intervențiile la care va fi folosit sunt cutremurele. Conține echipament care să asigure celor care intervin, o intervenție fără a mai fi nevoie să se întoarcă în subunități pentru a lua alte echipamente. În principal sunt echipamente pentru descarcerare, căutare-salvare, dar și pentru susținerea vieții celor care sunt prinși sub dărâmături. Ca și element de noutate, pe container există o cameră video de căutare sub dărâmături, rezistentă la șocuri, care se poate introduce în fisurile dintre elementele de construcție prăbușite și se poate monitoriza persoana rămasă sub dărâmături (...) Va putea fi folosit de toți salvatorii la nivel național, deoarece s-a creat o procedură de intervenție care este valabilă pe toată țara. Face parte dintr-un program derulat de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, cu ajutor de la Uniunea Europeană."

 

Lasă un comentariu