In memoriam DUMITRU COVALCIUC

Distribuie pe:

Personalitate culturală de excepție din Bucovina de Nord

În ziua de 23 decembrie 2017, Dumnezeu l-a luat dintre noi pe profesorul universitar Dumitru Covalciuc, din Cernăuți, care peste câteva zile urma să împlinească 71 de ani.

Un mare Om, un mare Caracter , un mare Istoric, un mare Naționalist Român, un mare Prieten, care nu și-a trădat niciodată conaționalii din Nordul Bucovinei.

Cu plecarea din mijlocul nostru, comunitatea românească din regiunea Cernăuți și nu numai, au pierdut o mare personalitate.

Dumitru Covalciuc s-a născut la 2 ianuarie (26 decembrie) 1947, în satul Oprișeni, raionul Hliboca. După terminarea școlii din sat, absolvă Facultatea de limbi străine a Universității de Stat din Cernăuți, specialitatea limba franceză. Apoi, se dedică studierii istoriei Bucovinei și valorificării tezaurului folcloric al ținutului natal.

Prin anii `70 adună texte folclorice din diferite sate bucovinene și le păstrează până când apare posibilitatea de a le edita în volume aparte sau colective.

Din anul 1969 este crainic la Postul de Radio Cernăuți și redactor la ziarul „Zorile Bucovinei".

În anul 1972, sub pretext că se sustrage serviciului militar, a fost destituit, dus departe de locurile natale și închis într-un lagăr de psihiatrie din orașul Baku.

În 1989, a înființat Societatea de Cultură Românească „Mihai Eminescu", un an mai târziu înființează și conduce Societatea Culturală „Arboroasa", iar din 1992, Institutul Obștesc de Istorie, Restituiri Literare și Folclorice „Dimitrie Onciul", Cernăuți.

Dumitru Covalciuc  publică versuri, schițe, povestiri, traduceri și studii despre viața culturală a Bucovinei.

După 1990 și-a consacrat o mare parte din timp scriind și publicând documente privind istoria tragică a românilor din nordul ocupat al Bucovinei.

Meritul lui Dumitru Covalciuc este incontestabil la aflarea mormântului lui Iancu Flondor, de la Maidanul Storojinețului, inițierea organizării pelerinajelor la Stejarul lui Ștefan cel Mare din Codrii Cosminului, instalarea primei Cruci -monument pe gropile comune de la Fântâna Albă, unde au fost împușcați mii de români (monument ridicat prin efortul și jertfa membrilor Uniunii „Vatra Românească" din Târgu Mureș - moment la care a participat, alături de mulți alții, și semnatarul acestor rânduri).

A scris romanele „Revolta" și „Tinerețea lui Doxachi Hurmuzachi". Acestea sunt doar câteva crâmpeie din bogata activitate literară și culturală a lui Dumitru Covalciuc.

 Dumitru Covalciuc ne-a părăsit, după o scurtă dar grea suferință, și aceasta este o știre tristă și gravă, care ar trebui să dea de gândit multora, și mai ales celor care se cred începutul și sfârșitul lumii acesteia, pe care o vizităm temporar, pentru a o părăsi definitiv, la primul semn al Divinității.

Pentru a ne întări în suportarea despărțirii de cel drag, vă propun să-i însoțim pe Luca și Cleopa, ucenicii Mântuitorului Hristos, pe drumul ce duce la Emaus. Călătoria lor este istorisită de evanghelistul Luca și este relatată așa de natural, încât impresionează profund. Cei doi ucenici părăseau în grabă Ierusalimul, orașul în care au trăit atâta dezamăgire în ultimele zile, sperând să mai uite de durerea lor. Și iată că, în timp ce vorbeau, Iisus Însuși li se alătură și merge cu ei, și le ascultă necazul. Li se alătură cu dragoste și le tălmăcește Scripturile: „Nu trebuia, oare, Hristos să pătimească toate acestea, și așa să intre în slava Sa?"

În timp ce ucenicii ascultau cu interes și pasiune, iar Domnul Hristos le vorbea și le tâlcuia Scripturile ( Luca 24, 32), iată că ajung în locul unde trebuiau să părăsească drumul principal și să se îndrepte spre Emaus. Mântuitorul se prefăcu a merge mai departe, spre a le da lor ocazia să-L invite, să-L roage să rămână cu ei. Iisus cedează la insistențele ucenicilor și acceptă invitația, bucurându-se că dumnezeieștile Sale cuvinte nu au căzut în pământ bătătorit, între spini și pietre, ci au căzut în pământ bun, gata să rodească. Intră și ia cina împreună cu ei. Cleopa și tovarășul lui au împărțit cu El mâncarea lor și adăpostul de deasupra capului. La „frângerea pâinii",  Iisus li se descoperă, și în sufletul celor doi ucenici se destramă noaptea cenușie a descurajării, li se deschid ochii, și-l recunosc pe Cel Înviat din morți.

În pelerinajul nostru pământesc, când suntem triști sau încurcați, când ne vedem năruite speranțele, sau când nu știm ce să credem, însuși Hristos Domnul vrea să ne devină tovarăș de drum. Iar seara, când ziua aproape a trecut, și când se lasă umbrele, El vrea să stea cu noi la masă și să ne cuprindă în calda lumină a prezenței Sale dătătoare de viață. Singurătatea și îndoiala noastră au nevoie de o prezență care să ne ferească de venirea nopții din noi, și, de aceea, ca și ucenicii din Emaus, îi cerem Mântuitorului: „Rămâi cu noi, că este spre seară și s-a plecat ziua." (Lc 24, 29).

„Se povestește că, în timpul unei furtuni năpraznice, care s-a năpustit asupra unui vapor, acesta s-a scufundat. În timpul naufragiului, aproape toți pasagerii s-au înecat. O mamă care era pe vas împreună cu toți copiii ei, șase băieți și o fată, înainte de a ajunge în valuri, le-a spus tuturor să se agațe fiecare de ceva și să se țină cât mai strâns. Băieții  erau bărbați în toată firea, dar fetița era firavă, timidă, și aproape paralizată de frică. Când însă furtuna și valurile mari au început să rupă bucăți din vapor, băieții au dispărut în adânc, unul câte unul, pentru că s-au prins de... nimic. Când, însă, salvamarii au venit să-i caute pe supravețuitori, aceștia au găsit-o pe fetiță în viață, pentru că aceasta a fost singura care a îmbrățișat cu putere o bucată de lemn, care a ținut-o la suprafață".

Este foarte bine ca, în ziua necazului, să ne sprijinim unii pe alții, dar cel mai important este ca toți, împreună, să ne sprijinim pe Dumnezeu.

Am avut plăcerea să-l cunosc pe inimosul publicist și scriitor Dumitru Covalciuc prin mijlocirea unor intelectuali târgmureșeni - Rodica Puia, Carol Puia, Dimitrie Poptămaș și Nicolae Băciuț. Alături de aceștia, și de alții la fel de buni ca și ei, am participat, în multe rânduri, la Cernăuți, prin Bucovina, în minunata comunitate românească creștină, la multe manifestări culturale, patriotice și spirituale.

Am fost prezent și la numeroase lansări ale almanahului cultural „Țara Fagilor", al Societății Culturale „Arboroasa" din Cernăuți, realizat de Dumitru Covalciuc, îngrijit și tipărit sub auspiciile Fundației Culturale „Vasile Netea", din Târgu-Mureș (președinte, Dimitrie Poptămaș și coordonat de Dimitrie Poptămaș). M-a legat de Dumitru o prietenie frumoasă, iar prieteniile devin frumoase după ani, întrucât sunt ca vinul, maturizează relația, iar oamenii ajung să se cunoască între ei. Pentru lucrul acesta, cu deosebire astăzi, când drumurile noastre se despart pentru o vreme, îi mulțumesc lui Dumnezeu.

Frate Dumitru, Prieten drag, te rugăm să ne ierți pentru toate neputințele noastre, iar în clipele acestea, de mare durere, pentru întreaga familie și pentru toți cei care te-au cunoscut și prețuit, îl rog pe Bunul Dumnezeu să-ți așeze sufletul împreună cu drepții lui Dumnezeu. Iar, la despărțire, îngăduie-mi să cânt „Veșnica pomenire"!

Lasă un comentariu