2018 - ANUL CENTENARULUI MARII UNIRI

Distribuie pe:

În anul 2018 se împlinesc 100 de ani de la Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 de la Alba-Iulia, care a consfințit pe vecie realizarea statului național unitar român. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a stabilit ca 2018 să fie Anul omagial al unității de credință și de neam și Anul comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918.

Chemările pe care le desprindem din viața și istoria poporului român dintru începuturi, iar după 24 ianuarie 1859 cu mai multă îndreptățire, sunt chemări clare la unitate. Vrerile lui Vodă Rareș de a găsi calea spre unirea tuturor românilor, jertfa lui Mihai Viteazul care pecetluia testamentar unitatea de neam nu ca vis ci ca realitate, acțiunile energice ale pașoptiștilor se împlineau la această dată care se veșnicește în istoria noastră ca dată a micii Uniri, și care potențate, urmau să se încununeze la 1 Decembrie 1918. Această memorabilă zi de 1 Decembrie 1918 a devenit pentru noi românii prefacerea visului în realitate. Prefacere pentru că el era și trebuia doar să se manifeste. Crez și împlinire, Unirea este pentru români o permanentă chemare la muncă, la viață, la bucurie și desăvârșire. Conștiința de fii ai Bisericii dreptmăritoare este un îndemn, o chezășie, dar și o mărturie a părtășiei noastre la opera de înflorire a gliei străbune, de care ne simțim atât de legați prin obârșie. Să facem deci din crezul și împlinirea Unirii un imn al muncii, al bucuriei și al desăvârșirii. Și unitatea de cultură a țărilor române a fost o realitate puternică în viața poporului nostru. Creația populară unitară, izvorâtă din viața comună a întregului neam românesc, a contribuit la rândul ei la păstrarea și perpetuarea ideii de unitate a poporului nostru. Ea a stat la temelia formării culturii noastre naționale.

Alba Iulia, cetatea Marii Uniri, se numără printre puținele localități din țara noastră care au fost predestinate să ocupe un loc de cea mai mare importanță în istoria poporului român din îndepărtata preistorie și până în contemporaneitate. Oraș bimilenar, învăluit în nimbul legendar al unor mari evenimente istorice, Alba Iulia s-a întipărit adânc în mintea și inima poporului român. El apare, peste veacuri, în conștiința fiecărui român ca un simbol al jertfelor și biruințelor în lupta pentru eliberare socială, independență și unitate națională. Această străveche așezare este o mărturie grăitoare a iscusinței și talentului creator al înaintașilor noștri, care au reușit să mențină aici un puternic centru de civilizație ce s-a dezvoltat de-a lungul vremurilor. Oraș al gloriei străbunilor, oraș al marilor dureri, Alba Iulia avea să devină prin actul de la 1 Decembrie 1918, după jertfe de secole, altarul realizării marelui ideal al poporului român: unitatea politică.

Marea Adunare Națională de la Alba Iulia înscrie o pagină de nepieritoare glorie în istoria poporului român, demonstrând viabilitatea și trăinicia sentimentului național. Lanțurile robiei s-au rupt, zăgazurile nedreptății s-au sfărâmat, națiunea română privește înainte cu demnitate și cu încredere în viitorul său. Actul unirii a fost un act firesc și a întrunit adeziunea întregii suflări românești de pe cele două versante ale Carpaților, el demonstrează totodată, lumii întregi, că legăturile sufletești dintre frați nu au putut fi rupte de vitregia istoriei, că asuprirea pe care guvernele claselor dominante au exercitat-o asupra fiilor națiunii române din acest colț al pământului strămoșesc nu a făcut altceva decât să consolideze ideea unității naționale a românilor. Căci cu cât asuprirea era mai mare, cu atât mai dârză era lupta pentru libertate, în suferință se călesc sufletele tari, prin suferință la biruință, spune atât de plastic înțelepciunea poporului nostru. Jertfele celor mai buni fii ai neamului românesc aduse pe altarul patriei nu au fost în zadar, ele au constituit un exemplu de urmat, un îndemn la luptă, căci zorile biruinței vor apărea să aducă răsplata acestor sacrificii pe care națiunea română le-a adus în lupta sa pentru libertate.

Alba Iulia este cetatea neamului românesc, Alba Iulia, cetatea jertfei celor trei martiri ai neamului, Alba Iulia, al cărei pământ răsuna la 1600 de zăngănitul armelor oștirii voievodului cu nume de arhanghel, Mihai Viteazul, sub a cărei glie dorm soldații Legiunii a XIII - a Gemina, ca și atâția eroi anonimi care s-au jertfit în decursul veacurilor sub flamurile aceluiași drapel care chema la libertate și înfrățire. Cetatea străbună trăia la 1 Decembrie 1918 cea mai glorioasă zi a existenței sale, zi care a deschis calea spre noile zori de libertate a poporului român. Actul unirii este opera întregului popor român care a avut o comportare eroică și o voință de fier, înțelegând că numai prin unire și înfrățire se va putea realiza adevărata libertate, ideal de secole al poporului român.

După multe necazuri și suferințe din cauza războiului, lacrimile de suferință s-au prefăcut în lacrimi de bucurie, pricinuite de prăbușirea imperiului habsburgic și de Unirea Transilvaniei cu Țara-mamă, în istorica adunare de la Alba-Iulia de la 1 decembrie 1918. La pregătirea acestui act epocal din istoria țării noastre, Biserica și-a adus partea ei de contribuție. În octombrie 1918 s-a constituit Consiliul Național Român cu sediul la Arad, format din câte șase reprezentanți ai Partidului Național Român și ai Partidului Social-Democrat. Un rol de seamă în acest Consiliu l-a avut Vasile Goldiș, pe atunci secretarul Consistoriului Episcopiei din Arad. Peste câteva zile, tot la Arad s-a organizat Comandamentul gărzilor naționale românești. S-au ținut numeroase adunări populare, în orașele și satele românești din Ardeal, Banat, Crișana și Maramureș, pentru organizarea consiliilor naționale județene și comunale, precum și a gărzilor naționale românești. În cadrul acestor adunări, s-au adoptat memorii și moțiuni cu mii de semnături, prin care se cerea unirea Transilvaniei cu România.

Slujitorii Bisericii (episcopi, vicari, consilieri, profesori de teologie, protopopi și preoți-parohi) au fost în primele rânduri ale luptătorilor pentru unitate, ajutând la constituirea și funcționarea consiliilor și gărzilor naționale aproape în toate orașele și satele. De pildă, la Sibiu au activat profesorii de teologie Silviu Dragomir și Nicolae Bălan, la Caransebeș episcopul Miron Cristea, protopopul Andrei Ghidiu, profesorul de teologie Petru Barbu, secretarul eparhial Cornel Corneanu, la Oradea vicarul Roman Ciorogariu și secretarul eparhial Aurelian Magieru etc. Propaganda națională era susținută și de periodicele vremii, între care și cele ale Bisericii: Telegraful Român, Biserica și Școala, Foaia Diecezană, Unirea, Gazeta Poporului.

Prin proclamarea unirii Transilvaniei cu România, s-a încheiat procesul legic al desăvârșirii statului național român. Unirea a constituit expresia voinței libere și conștiente a maselor largi populare. Unirea românilor într-un singur stat în 1918 a fost pregătită cu secole înainte, pentru că ea însemna o străduință firească pentru cei de aceeași origine și limbă, de pe ambele versante ale Carpaților, să trăiască pe vecie împreună.

La mulți ani România! La mulți ani români! 

TRĂIASCĂ ROMÂNIA!

Lasă un comentariu