Nicăieri în lume, sărbătorile de iarnă și mai ales Sfântul Crăciun nu se sărbătoresc mai frumos și fericit ca în țară, acasă împreună cu cei dragi. Amintirile din copilărie, din tinerețe, nu te lasă să stai departe mai ales de sărbători. Așa s-a întâmplat cu o mare parte dintre foștii mei elevi din clasa a XII-a D de la Colegiul Național „Unirea" din Târgu-Mureș, promoția anului 1991, care s-au întors acasă să-și petreacă sărbătorile de iarnă împreună cu cei dragi.
Nu pot să vă spun bucuria pe care am avut-o și cu cât drag și nerăbdare i-am așteptat după ce mi-au dat telefon ca să-mi spună că s-au întâlnit și s-au hotărât să vină de Crăciun să o colinde pe dna dirigintă. Mai mare bucurie nu poți avea ca atunci când vezi că după atâția ani de la absolvire (26) nu te-au uitat și își amintesc cu drag de tine.
Erau unii dintre ei pe care nu i-am văzut de la absolvire, n-au putut veni la întâlnirile pe care le-am avut până acum, (erau plecați departe, duși ,,în lumea largă'') iar acum sunt oameni mari, în toată firea, tați și mămici cu copii mari, de nu-i mai recunoști, așa cum erau ei când au terminat. Pe Ovidiu, venit din Ibiza (Spania) nu l-au recunoscut niciunii dintre colegi, Alex a venit din Norvegia (era șeful clasei), Camelia a venit din Germania, Mircea din Budapesta. Nu-i mai înșir pe toți, că-s prea mulți. M-au colindat și le mulțumesc frumos pentru asta, din tot sufletul, le mulțumesc pentru urările pe care mi le-au făcut după încheierea colindului.
Amintirile au început să se depene, au continuat apoi în oraș, la masa unui local rezervat de ei. Mi-a plăcut foarte mult să-i admir cu cât drag își aminteau de năzbâtiile făcute în timpul școlii. Își aminteau mai ales de poznele făcute în timpul practicii agricole de toamnă, la cules de mere la fermele Reghinului. Din când în când mă întrebau:
- Vă amintiți dna dirigintă de asta?... dar de asta?... De câte una îmi aminteam, de câte una nu le ziceam:
- Am uitat copii, că-s bătrână și mai uit unele lucruri. Mă iertați.
Așa am petrecut o parte a Sfântului Crăciun, plin de amintiri, cu drag că ne-am văzut după atâția ani. Pentru toate aceste ore minunate petrecute împreună trebuie să le mulțumesc din suflet. Mă bucur că sunt mari,la casele lor, toți cu familie, cu copii mari și le doresc mult noroc, fericire, sănătate și să nu uite de țară, de casă, de părinții care i-au crescut și le duc dorul, de dascălii care i-au învățat. Singura amărăciune a mea pe care nu le-am spus-o este că cei mai buni, harnici și deștepți tineri din țară ne pleacă în „lumea largă". Poate se gândește cineva cu adevărat și la asta.
