Părintele prof. univ. Constantin Necula (n.1970), de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Andrei Șaguna" din Sibiu: „Toate dorințele călătoresc, însă nu toate ajung la destinație"; „S-a ajuns ca oricine să spună orice cu ură despre oricine"; „Trebuie să renaștem nădejde că întunericul nu poate învinge lumina"; „Maica Domnului umple lumea cu inocența ei luminoasă"; „Astăzi nu iubim așa cum iubeau bunicii noștri, care se căsătoreau devreme, făceau copii, îi creșteau, pregăteau moștenire și căutau să îmbătrânească înconjurați de cât mai mulți nepoți"; „Copiii sunt un sector asumat. Nu pot fi obiectul, ci subiectul unei strategii educaționale…Copiii au devenit mai dependenți de curent electric pentru iPhone (telefonul mobil) decât de tata și mama. Tăiați curentul și luați-vă copiii de mână":
La recenta festivitate a lansării cărții sale de povești „Ogorul cu îngeri", amintitul preot-profesor sibian oferea auditorului câteva dintre constatările sale, desprinse din actualitatea imediată a vieții în familie, cum ar fi: „Trăim într-o lume în care ecranul pare să îngenuncheze cartea și în care touchscreen-ul tinde să umilească răsfoitul paginii. Citiți copiilor povești, chiar de-s adolescenți. Povești de citit seara, înainte de culcare. Ei sunt sensul propriei voastre povești de viață. Nu-i pierdeți „din public" nici pe adolescenți. Ei doar se prefac că nu le pasă. În fapt, le e dor de o îmbrățișare. Uneori se prefac sau se rușinează zicând că nu au nevoie de așa ceva.
Faceți-o noaptea. Să nu le tulburăm minunata lor îngâmfare de a fi tineri".
În același context al subiectului: Multe și felurite sunt meseriile și îndeletnicirile oamenilor, însă cea mai veche dintre toate a fost, este și va fi meseria de părinte de copii și de bunic de nepoți și nepoate. Odată începută ea nu se sfârșește niciodată. Cu ea nu-ți iei nici concediu de odihnă și nici concediu medical. Iar pentru asta nu ești răsplătit cu salariu, ci cu infinite bucurii și griji, perioada proverbialilor „cei șapte ani de acasă" prelungindu-se până dincolo de bătrânețea părinților de copii și bunicilor de nepoți și nepoate. Cei care mereu sunt autodidacți, pentru că doar viața îi învață să fi ceea ce sunt. Tot așa cum nicio lege din lumea asta, în afară de religie, nu ne învață să ne iubim unii pe alții. Ca urmare, cea mai veche, cea mai complexă, cea mai grea și frumoasă profesie a omului rămâne profesia de părinți de copii și de bunici-sfătuitori și ocrotitori pentru nepoți și nepoate.
