Mulțumim Părintelui Îndurărilor că am ajuns să trăim și acest moment deosebit, cu litere de aur scris în pagina luminoasă a istoriei noastre!
Am făcut primii pași în Centenarul Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918 și al făuririi României Mari, cea mai importantă, cea mai mare sărbătoare a românilor! Iar dacă „istoria este cea mai frumoasă poveste!", după spusele profesorului Adrian Cioroianu, atunci, la 1 Decembrie 1918, a fost scrisă acea fascinantă pagină a istoriei României, premergătoare adevărului articolului 1 din Legea fundamentală a țării de azi, Constituția României: „România este stat național, suveran și independent, unitar și indivizibil."
O pagină luminoasă și glorioasă! Pagină a rotunjirii, firești și necesare, a neamului românesc cu Transilvania cea „românească, eternă și nedespărțită", cum spunea Liviu Rebreanu, cu Basarabia ștefană, cu nordul Bucovinei și Ținutul Herței, cu Insula Șerpilor, cu sudul Dobrogei (Cadrilaterul), părți de pământ românesc aduse, în acel an, la sânul Țării-Mame.
Unirea de la 1 Decembrie 1918, de la Alba Iulia, Marea Unire, au făurit-o vitejii bărbați ai neamului, mari patrioți, mari naționaliști iubitori de vatră și neam. Unii dintre făuritorii Unirii au luptat cu arma în mână, în Primul Război Mondial, în care au murit sute de mii de români, cu gândul la viitoarea Unire a Transilvaniei cu Țara. Au făcut-o, și înainte, în Războiul de Independență (1877-1878), pe redutele de la Grivița, Plevna, Rahova, pe frontul din Moldova anului 1917, în crâncenele bătălii ale Primului Război Mondial, în triunghiul de foc, de la Mărăști, Mărășești și Oituz, în marele război al întregirii, au ajuns în cel de-Al Doilea Război Mondial, în luptele sângeroase, cu „generalul-ger" rusesc, la Cotul Donului-Stalingrad. Și au murit mulți, „câtă frunză, câtă iarbă", cum spune românul.
Peste tot, de la 1877 până în anul 1945, pe unde soldatul român, dăruit patriei și datoriei, a ajuns și a luptat, a făcut-o cu gândul la vatra moșilor, moștenită, la credința strămoșească în Biserica Neamului, însoțit de versurile lui Ioan Nenițescu: „Acolo este țara mea / Și neamul meu cel românesc, / Acolo eu să mor aș vrea, / Acolo vreau eu să trăiesc!".
Cei cu noroc au scăpat de arsura glonțului ucigaș, de mușcătura gerului cumplitei ierni rusești. Aici, în Transilvania, românii au luptat, mulți au murit, pentru a aduce acasă nordul Ardealului, pământ românesc dintotdeauna, dat de marile puteri ale vremii - Germania nazistă și Italia fascistă - Ungariei horthyste și fasciste, prin Diktatul de la Viena, din 30 august 1940. Întoarcerea, în granițele firești, după Unirea din 1918, a Basarabiei, a nordului Bucovinei, a Ținutului Herței, a Insulei Șerpilor, a Cadrilaterului, se făcea pentru acea măreață, însuflețitoare idee a Unirii cu Țara-Mamă, de la Alba Iulia. Deoarece, aceia care au supraviețuit urii, terorii, apăsărilor nemeșești, într-un singur glas, au cerut mereu: „Noi vrem să ne unim cu Țara!".
Și au făcut-o! Transilvania s-a unit, pentru totdeauna, cu România, formând, conform exprimării poetului și filosofului Lucian Blaga, acea visată „Românie dodoloață."
Nici nu se putea altfel, aici, unde, pretutindeni, sunt întâlnite semnele definitorii ale dăinuirii noastre, la Sarmizegetusa Regia, la Tărtăria, la Roșia Montană, prin alte multe localității ale înaintașilor noștri, de prin Munții Orăștiei, peste tot, în leagănul nașterii, al genezei neamului, unde a fluturat steagul acela cu cap de lup. Aici, în Grădina Maicii Domnului, unde dascăli de conștiință națională îi avem pe Petru Maior, Inocențiu Micu, Gheorghe Șincai, Timotei Cipariu, George Barițiu, Simion Bărnuțiu, August Treboniu Laurian, Avram Iancu, Alexandru Papiu-Ilarian, Andrei Șaguna, Constantin Romanu-Vivu, Elie Miron Cristea, Vasile Goldiș, pe mulți alți înaintemergători. Pe aici nu mai poate fi vorba despre vreo „restitutio in integrum", după voința dușmanilor tradiționali, deoarece, de când ne știm, am avut hotar statornic, aici, în leagănul nașterii noastre românești, în aluatul din care a fost făurită și Unirea cea Mare!
Aici, unde unii au dat și dau alte interpretări unui flux al memoriei, printr-o altă întoarcere, în timp, la un alt Roller, uneori printr-o tristă istorie a românilor transilvăneni, încă de atunci au fost înțelese, pentru totdeauna, și cuvintele de mai târziu ale lui Nicolae Titulescu, că România „nu poate fi întreagă fără Ardeal", confirmându-se și îndemnul lui Bărnuțiu: „Rămâneți credincioși neamului și limbii noastre!".
Românii, dar, mai ales, aleșii neamului, guvernanții vremii trecătoare, trebuie să învețe din usturătoarele lecții ale trecutului furtunos, pentru necesara ținere de minte. Să nu uităm, o clipă, că pentru unii, ca și pentru UDMR, cu a ei „diplomație a papricașului", struțo-cămila, nici uniune culturală, nici partid, Constituția României a devenit un fel de broșură nesemnificativă, total neglijată, neluată în seamă, din interes personal și de partid. Așa că nu mai este permisă nicio adormire a conștiinței noastre românești! Astra trebuie s-o știe guvernanții! Mai ales că, azi, frontul românesc, pe toată durata Centenarului Marii Uniri, este în Ardeal! Orice pas înapoi înseamnă o rușinoasă cedare, sinonimă cu o capitulare! Sinonimă cu trădarea! Să nu se uite că steagul Țării, Tricolorul nostru sfânt, este România! „Iar noi locului ne ținem", într-o „Transilvanie românească, eternă și nedespărțită", sub grija Bunului Dumnezeu!
Cu aceste gânduri am intrat în anul 2018, Anul Centenarului Marii Uniri.
Români, prin aceste rânduri, mă adresez Dumneavoastră, acum când, aflându-ne în Centenarul Marii Uniri, cea mai mare sărbătoare a românilor, Unirea de la 1 Decembrie 1918, vă chem la unitate și solidaritate românească!
Pentru viitorul Neamului să fim uniți!
Să nu ne lăsăm stăpâniți de cumplita dihonie, de acel „blestem al dezunirii"!
Să începem, înainte de toate, cu noi înșine, cu acea proprie împăcare sufletească!
Să ne urmăm sfânta credință, sub acoperișurile sfinte, în bisericile, în mănăstirile, în Catedrala viitoare a Mântuirii Neamului, la această răscruce a timpului, în vremea învolburărilor și, din păcate, uneori a urii dintre frați!
Să ne aflăm, mereu, în acea sfântă „tindă a raiului" credinței strămoșești!
Să ne amintim, mereu, aici, în Transilvania, de cei care, la 1848-1849, între 1940-1944, au murit, au ars odată cu satele, cu mănăstirile și bisericile noastre. Ei au fost primii jertfelnici înaintemergători!
Să fim oameni ai timpului, cu rădăcini adânci, imposibil de rupt, în acest pământ românesc!
Să nu uităm că salvarea vine prin cultură! „Cultura este - spune acad. Eugen Simion - demnitatea individului!".
Să fim mai buni!
Să fim devotați unui scop măreț. Cu dragoste frățească să sprijinim binele Neamului Românesc și al Patriei!
Să privim spre ziua de mâine, spre viitor, cu încredere, însoțiți de versurile din Imnul ASTREI: „Cu dreapta să ne ocrotești,/ Puternic Dumnezeu,/ A noastră stea pe bolta cerească,/ Lucească-n veci, mereu!".
Sus inima, români!
