Ce se întâmplă în România?
În câteva dintre statisticile raportului Eurodad figurează și România, în dreptul căreia sunt contabilizate, la finalul anului 2015, un număr de 7 „Advance Pricing Agreements" de care beneficiază companii multinaționale.
Autorii studiului afirmă: „Regulile neclare în materia prețurilor de transfer constituie o mare problemă atunci când vine vorba de taxare din cauză că transferul intern între subsidiare este un instrument la îndemâna multinaționalelor de a muta profitul din statul în care îl realizează în paradisuri fiscale".
România mai este menționată și la statistica ce privește „structuri care pot fi utilizate la optimizare fiscală agresivă", cu un număr de 11 asemenea entități.
Un studiu realizat de Comisia Europeană arată că fiecare stat membru deține structuri legale de acest tip.
Studiul definește optimizarea fiscală agresivă drept situația în care „se profită de tehnicitatea unui sistem fiscal sau de nepotrivirile dintre două sau mai multe sisteme fiscale cu scopul de a reduce răspunderea fiscală".
În prezent Comisia Europeană luptă împotriva acestui tip de înțelegeri numai prin intermediul dosarelor de ajutor de stat, cele mai semnificative fiind anchetele și deciziile adoptate în cazurile Luxemburg-Fiat, Olanda-Starbucks și Irlanda-Apple. În toate aceste dosare, Comisia a decis că statele au acordat companiilor avantaje fiscale care contravin legislației europene în materia ajutorului de stat.
Hotărârile au fost atacate însă de Olanda, Luxemburg și Irlanda, dosarele fiind în prezent analizate de către Curtea Europeană de Justiție.
Comisiei Europenei i se reproșează că nu susține înființarea unei instituții globale responsabile cu fiscalitatea.
După cum se vede, în pofida eforturilor de stopare a transferului de valoare (profit, redevențe, costuri de consultanță și achiziții) de către firmele cu capital străin/multinaționale din țările în care activează spre țările lor de origine, rezultatele sunt mediocre, iar legislația europeană este contracarată de înțelegerile la nivel național.
Se poate spune că acest fenomen este inerent globalizării, dar nu este decât parțial adevărat. O parte a explicației rezidă în atitudinea de complicitate interesată pe care reprezentanții clasei politice sau instituțiilor statului o au cu multinaționalele și alte firme cu capital străin. Corupția, clientelismul politic și funcționarea „statului capturat" conduc la tolerarea mecanismului de transfer de valoare în dauna directă a economiei naționale și a posibilităților bugetare de a finanța cheltuieli sociale sau mari proiecte de interes național.
Nu suntem împotriva atragerii și localizării în România a oricărei firme cu capital privat străin sau multinațional. Recunoaștem și apreciem rolul lor în crearea de locuri de munca și în implementarea unor tehnologii moderne sau a unui management performant dar nu se mai poate accepta scurgerea masivă și permanentă din România a unei importante părți din valoarea creată prin munca noastră în direcția altor economii și a altor bugete din alte țări. România finanțează în acest fel bugete străine în loc să-și finanțeze mai bine propriul buget.
Stoparea transferului de valoare românească și a capitalizării acesteia în alte țări ar face ca veșnicul „nu sunt bani" să dispară din vocabularul guvernamental.
(va urma)
