Dorința de unire a românilor a ars mereu ca o făclie nestinsă peste veacuri. Unire visau moșii noștri pe vremea lui Burebista, unire visau și bunii noștri pe vremea lui Mihai Voievod Viteazul și pentru unire le sângera sufletul înaintașilor noștri în timpul revoluțiilor de la 1848 cunoscute sub numele de „Primăvara popoarelor", revoluții care au dat semnalul deșteptării naționalismului european. Participant la evenimentele de la 1848 din Moldova și după anul petrecut în exil la Viena, Alexandru Ioan Cuza, cel care avea să devină primul domnitor al statului național România, a revenit în țară pentru a avea o ascensiune fulminantă pe scena politică română. S-a achitat în mod onorabil de responsabilitățile care i-au revenit în calitate de președinte al Judecătoriei Covurlui, apoi ca director al Ministerului de Interne și ca pârcălab de Galați. Demisia din funcția de pârcălab, în perioada alegerilor Divanului adhoc, l-a propulsat pe Cuza în elita politică, aducându-i avansarea de la gradul de sublocotenent, la cea de maior și apoi de colonel. Studiile urmate în decursul anilor, de la pensionul francezului Victor Cenin din Iași, unde i-a avut colegi pe Mihail Kogălniceanu și pe Vasile Alecsandri, la studiile universitare de drept și medicină și până la activitatea din cadrul Societății economiștilor, au reprezentat un fundament solid pentru reformele de care Cuza și-a legat numele în timpul domniei sale.
Ianuarie a fost luna în care, în anul 1859, în noaptea de 23 spre 24, s-a decis viitorul principatelor române prin alegerea în unanimitate a colonelului Alexandru Ioan Cuza ca domn al Moldovei și Țării Românești, în ciuda opoziției vehemente a Imperiului Habsburgic și a Imperiului Otoman. Dacă grupările politice care activau la acea vreme în principatele române au preferat să aleagă un semi-necunoscut în ideea de a evita orice adversar redutabil, Alexandru Ioan Cuza le-a dejucat planurile, dovedindu-se un domnitor care nu se lăsa manipulat și preluând controlul vieții politice și economice pentru a realiza modernizarea societății românești pe principii liberale. Reformele sale au acoperit sistemul judiciar, administrativ și de învățământ, realizând o schimbare la față a României care vorbește singură despre procesul care a contribuit la afirmarea națiunii române și a conștiinței naționale
Proclamația Micii Uniri, în care domnitorul principatelor române, Alexandru Ioan Cuza exclamă „unirea este îndeplinită, națiunea română este întemeiată (…) alesul vostru vă dă astăzi o singură Românie", va rămâne în memoria românilor ca etalon al unui ianuarie de suflet, în care a fost înfăptuit mărețul act prin care s-au pus temeliile statului român modern.
