În luna decembrie, REZERVELE VALUTARE AU CRESCUT CU 432 MILIOANE EURO

Distribuie pe:

Banca Națională a României anunță că, la 31 decembrie 2017, rezervele valutare se situau la nivelul de 33.494 milioane euro, cu 432 milioane euro mai mari față de luna precedentă (33.062 milioane euro la 30 noiembrie 2017).

În cursul ultimei luni a anului trecut, s-au înregistrat intrări de 2.424 milioane euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituțiile de credit, alimentarea conturilor Ministerului Finanțelor Publice, alimentarea contului Comisiei Europene (1.045 milioane euro) și altele, și ieșiri de 1.992 milioane euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituțiile de credit, plăți de rate și dobânzi în contul datoriei publice și a altor obligații externe denominate în valută (inclusiv plata Ministerului Apărării Naționale, în sumă de 766 milioane dolari americani, aferentă programului de înzestrare HSAM) și altele.

Rezerva de aur s-a menținut la 103,7 tone, valoarea acesteia situându-se la 3.612 milioane euro, iar rezervele internaționale ale României (valute plus aur) au fost de 37.106 milioane euro (față de 36.705 milioane euro la 30 noiembrie 2017).

Plățile scadente în luna ianuarie 2018 în contul datoriei publice denominate în valută, directe sau garantate de Ministerul Finanțelor Publice, însumează circa 122 milioane euro.

 

Lasă un comentariu