Sintagma „război secret" apărută înainte de 1914, a desemnat mai întâi o luptă clandestină a spionilor pe timp de război. Sensul ei s-a lărgit în perioada interbelică, incluzând lupta spionilor pe timp de pace. După 1945, o dată cu „războiul rece", s-a trecut spre o formă de conflict interstatal ocult, necunoscut până atunci, practicat pe timp de pace, cu violență disimulată, mai exact spre o noțiune ce desemnează intervenția unui stat în politica altui stat, potrivit definiției, devenită atunci prea generală, a operațiunilor politice „acoperite", complementare acțiunilor „deschise".
Apariția în 1940 a sintagmei „servicii speciale" semnala că apărarea și culegerea secretelor nu reprezintă decât o modalitate a unei practici politice oculte mult mai cuprinzătoare, un sistem de cunoștințe și acțiuni - perioada postbelică a însemnat etapa de maturitate.
Un adevăr dintotdeauna spune că secretul e principiul victoriei - el este sufletul oricărei acțiuni de luptă. Citatul următor îi aparține lui Mao Tzedun, și cred că este pe deplin lămuritor asupra necesității cunoașterii secretului celuilalt și al unui mod de utilizare: «Să cunoaștem profund, și sub toate aspectele situația adversarului, la fel de bine cum ne cunoaștem propria situație. Să descoperim legile potrivit cărora acționează el și să le aplicăm în propriile noastre acțiuni». Nu-i așa că un asemenea demers îi poate încurca planurile adversarului? Sau, cel puțin, ești în „temă" cu ceea ce te-ai putea aștepta? Evident că sunt binevenite aceste câteva, foarte puține, formulări de principii, dar simplul fapt că ai în spate o lectură în domeniu, oricât de vastă, tot nu te califică în domeniu - este ca și cum ai învăța pe de rost un dicționar medical, dar nu poți opera cu aceste cunoștințe, nu poți fi un practicant, fiindcă nu ai totuși pregătirea medicală necesară sau poate nici măcar înclinația pentru aceasta.
Așadar, cartea „Apărarea ordinii constituționale - perspectiva unui ofițer de informații" al cărui autor este distinsul gl. bg. (r) Vasile Mălureanu, carte apărută la Editura Paco, a intrat pe rafturile librăriilor într-un număr mult prea mic de exemplare pentru a satisface aviditatea segmentului de cititori interesați. Mă simt onorat că acest volum l-am primit din partea domniei sale, cu un autograf în cadrul căruia face (și) următoarea precizare: „... vă ofer această carte de analiză și memorialistică de informații care reprezintă un punct de vedere obiectiv asupra unor aspecte din istoria și activitatea serviciului național de infirmații din perioada când am fost cadru activ (1968-2004)".
Încă de la prima lectură - merită re-re-citită - ceea ce te impresionează, este bogata cazuistică relatată și coroborată cu legile și articolele de lege ale cărții de căpătâi a acestora, Constituția, indiferent cărui regim i-a aparținut, și în virtutea căruia s-a acționat - mai precis, este vorba de Constituția Republicii Populare Române din 1952, și Constituția Republicii Socialiste România din anul 1965, la care s-au adăugat o serie de legi, decrete și hotărâri ale Consiliului de Miniștri ca acte care au reglementat activitatea informativă și de securitate. Evenimentele în derulare de la finele anului 1989 „au reprezentat «o afacere românească», dar a existat și o consistentă implicare externă". Situația critică, respingerea masivă a legilor de până atunci, inclusiv a prevederilor constituționale, au dus la un vid legislativ la a cărui acoperire s-a lucrat intens între 1990-1991. Astfel s-a putut trece la înjghebarea unor noi structuri care să corespundă necesităților timpului, operându-se prima modificare de competențe, organigramă și personal care fusese realizată deja în ianuarie 1990. În aprilie 1990 a luat ființă Diviziunea Apărarea Constituției pe suportul organizatoric și uman al Direcției I - Informații Interne care acoperă unul din profilele informative de bază SRI, alături de Contraspionaj, Antiterorism și Securitate Economică. Asupra acestei Diviziuni, autorul insistă mai cu seamă pe profilul Apărarea Constituției, căreia i-au fost conferite competențe în concordanță cu exigențele democrației și a evoluțiilor din țară. „Importantă în planul reformării organizatorice și a stabilirii competențelor materiale pentru Diviziunea Apărarea Constituției, ca și pentru întregul serviciu, a fost perioada în care a fost adoptată Constituția și au fost elaborate Legea Siguranței Naționale și Legea de organizare și funcționare a SRI".
Cu timpul, cadrul legal din 1991 a fost depășit de evoluțiile interne și internaționale, apărând noi amenințări cu consecințe negative în planul siguranței naționale, ceea ce a dus la reevaluarea periodică a modului de asumare a competențelor legale, legalitatea fiind o preocupare constantă pentru organizarea și desfășurarea activităților instituționale.
SRI, în primele sale luni de existență a debutat cu dificultăți mari, recuperând o serie de profesioniști de marcă, apți să facă față structurărilor realităților obiective și care treptat aveau să elimine informațiile nu tocmai veridice ce uneori nu depășeau valoarea zvonurilor. S-a făcut apoi o analiză minuțioasă a vulnerabilităților, riscurilor și amenințărilor de tot soiul: economic, social, a edificării statului de drept, a problemelor geostrategice etc.
Istoricul englez Denis Deletant, în cartea sa „Ceaușescu și Securitatea", recunoaște și el că începând cu anul 1965 când au început primenirile în structurile serviciilor de informații, unde elementele alogene au fost înlocuite progresiv cu cele autohtone au condus la dispariția abuzurilor și ilegalităților. Îl pomenesc pe acest autor străin (englez, în ciuda rezonanței franțuzești a numelui) ca să înlătur suspiciunile că noi românii facem asemenea afirmații din dorința de a acoperi realitatea și a ne confecționa o altă față, falsă, dar convenabilă nouă.
Atitudinea ostilă la adresa nou-creatului SRI era motivată în principal pe suspiciunea că acesta ar fi Securitatea renăscută, dar cu altă denumire și încadrată de vechile cadre capabile de orice rele pentru a fi utili noii puteri și acuzat aidoma clasei politice de neocomunism. Pe asemenea poziții de respingere s-au situat opoziția politică, organe de presă, asociații neguvernamentale și alte segmente importante ale societății.
Insistența cu care dl. gl. bg. (r) Vasile Mălureanu se ocupă de profilul Apărarea Constituției din cadrul SRI este deplin justificată dacă avem în vedere propria-i afirmație, cum că în cadrul acestei Diviziuni „... am lucrat între anii 1970-2003, parcurgând ultimii ani ai Securității comuniste, perioada destructurării acesteia și punerea ei în inactivitate sub controlul Armatei (22 decembrie 1989 - 26 martie 1990), crearea, organizarea și maturizarea Serviciului Român de Informații".
Varietatea și complexitatea problemelor cuprinse în volumul „Apărarea ordinii constituționale - perspectiva unui ofițer de informații", este mult mai vastă pentru a putea fi cuprinsă și analizată în întregime într-un spațiu publicistic care este întotdeauna prea mic, ceea ce mă face să închei cu două citate: 1) aparține col. (r) Filip Teodorescu - director al revistei „Vitralii - Lumini și umbre" și redactorului șef al acestei publicații, Paul Carpen care sunt de părere că volumul „... reprezintă o semnificativă contribuție la dezvoltarea unei reale culturi de securitate în rândul populației României. În egală măsură, constituie un adevărat manual pentru toți cei care, astăzi, au în preocupări apărarea Constituției..." și 2) dedicația oferită mie pe această carte începe astfel: „Cu sentimente de solidaritate militară...".
Pentru volumul pe care mi l-ați dăruit și pentru articolele dumneavoastră. din revista „Vitralii - Lumini și umbre", cu reciprocitate a „sentimentelor de solidaritate militară" am și așternut cu bucurie aceste rânduri.
